1.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Zeci de copii au fost ajutați în săptămâna mare

Cele mai citite

Copii din 10 localități sibiene au fost ajutați în Săptămâna Mare, prin intermediul campaniei „Dăruind aduci bucurie”, o acțiune caritabilă susținută de Asociaţia ,,Totul pentru Comunitate” alături de Asociaţia Internaţională de Tineret BECOME şi Asociaţia pentru Cultură, Tineret şi Iniţiative de Voluntariat ACTIV. În cadrul campaniei, mai mulţi copii din zece localităţi din Mărginimea Sibiului au primit în dar haine, mâncare, rechizite dar şi jucării de pluş, daruri ce le-au adus micuţilor un zâmbet şi un strop de fericire în prag de sărbători.
Cele 10 localităţi în care a fost implementat proiectul ,,DĂRUIND, ADUCI BUCURIE” se află în mărginimea Sibiului iar printre acestea se numără localităţile Şura Mică, Ruscior, Ocna Sibiului, Tălmaciu, Turnu Roşu, Răşinari, Prislop, Cisnădie, Orlat, Nou. Aproximativ 340 de copii s-au bucurat de magia cu care i-a întâmpinat Iepuraşul de Paşte şi au sărbătorit Sfintele Sărbători cu gândul că cineva şi-a adus aminte şi de ei. „Mulţumesc partenerilor implicaţi în acest proiect fără de care cei care au cu adevărat nevoie de sprijinul nostru nu ar fi primit nimic. Plasele pe care le-am pregătit cu siguranţă nu îi vor scoate din sărăcie pe cei care le-au primit, însă au adus un zâmbet şi au aşezat un pic de linişte în sufletele lor. Ne-am propus să nu ne oprim aici, aşa că, în luna iunie 340 de copii vor fi aduşi la Sibiu şi vor fi implicaţi într-o activitate extraşcolară ce va fi comunicată când toate detaliile vor fi puse la punct”, spune Elena Popa, poreşedintele Asociaţiei ,,Totul pentru Comunitate”.
Motto-ul cu care campania ,,Dăruind aduci bucurie” se prezintă publicului larg este „Adevărata caritate este dorinţa de a fi folositor celorlalţi fără a avea gândul de a primi o recompensã”.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Un val de ucraineni pleacă în țările din UE după modificarea regulilor de ieșire din țară

Tot mai mulți ucraineni aleg să plece din cauza războiului după ce au fost modificate regulile de ieșire din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect