11.3 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

FOTO: Impact GROAZNIC pe Valea Oltului. O persoană este încarcerată

Cele mai citite

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs pe DN7, în localitatea Brezoi, județul Vâlcea, unde două autotrenuri au fost implicate într-o coliziune violentă. În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată în cabina unuia dintre vehicule.

Echipajele de intervenție au ajuns de urgență la locul accidentului, mobilizând resurse importante pentru gestionarea situației.

Pompierii militari din cadrul Stației Brezoi și ai Detașamentului Râmnicu Vâlcea au intervenit cu două autospeciale de descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială CBRN și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

La sosire, salvatorii au constatat că una dintre victime era blocată în cabina unui autotren grav avariat.

Publicitate

După o intervenție contra cronometru, aceasta a fost extrasă în stare de conștiență și preluată de echipajele medicale pentru îngrijiri de specialitate.

Cel de-al doilea șofer implicat în accident a fost evaluat la fața locului de paramedicii SMURD, însă a refuzat transportul la spital.

Intervenția este încă în desfășurare, iar polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

SURSĂ FOTO: DRDP Craiova

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului

Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect