Plecate de cu zori în căutarea Mortului Ce-L iubeau atât, femeile mironosițe sunt surprinse de Înviere. Singura lor grijă, de gospodine evlavioase, cum spune Părintele Nicolae Steinhardt, era piatra Mormântului. Și din naivitatea acesta de femei cu bun simț ne hrănim curajul de milenii.
În spațiul Întâlnirilor cu Dumnezeu, acesta cu Vestirea Învierii Sale este cutremurătoare. Nu întâmplător Evanghelia Răstignirii Mântuitorului ne vorbește despre ruperea catapetesmei și ruperea peceților de pe mormintele unora care adormiseră de curând – și care aveau să fie văzuți străbătând Cetatea Păcii nedând pace trădătorilor -, subliniind parcă participarea locuinței morților la explozia cosmică a Învierii. Ori femeile nu păruseră foarte speriate de astfel de fenomene. Ele aleargă de cu zori la Mormânt să îndeplinească ungerea Iubirii.
Chiar dacă astăzi gestul nu mai pare nimic, vă sigur că în vremea Mântuitorului el era totul, gestul de maxim respect adus unui om plecat în lumea umbrelor. Era atât de strașnică ritualizarea înmormântării, încât arheologii și istoricii ne dovedesc aceasta cu zeci de dovezi. Orice bărbat din neamul lui David avea asigurată intimitatea ungerii sale din urmă după ritualul prescris de Lege. Indiferent de culpa prin care primise moartea, i se îngăduia înmormântare rituală.
Romanii, decidenții ultimi asupra îngropării, se vădeau mai evlavioși în astfel de momente decât cei care-L răstigniseră pe Domnul Iisus Hristos. Că este așa ne-o dovedește că în timp, la descoperiri de morminte legate de câte un bărbat din neamul lui David, se remarcă până astăzi ordinea și liniștea așezării spre odihnă veșnică. Ba când s-a descoperit, prin anii 1975-1976, mormântul unui oarecare răstignit, nu departe de aria de viață a Ierusalimului, s-a văzut din ritual că și acela avusese parte de respect. Nu și de Înviere.
Femeile aleargă la un Mormânt gol. E slava creștinismului că în iubirea Sa față de oameni Dumnezeu-Tatăl în Duhul-Sfânt a golit Mormântul de Trupul Dumnezeu-Fiului. Nu insist întâmplător pe această descriere, ci doar vă rog să nu uitați că toți trei Una sunt. Treimea cea deoființă și nedespărțită.
Dialogul Îngerului de la Mormânt cu femeile este tandru și liniștitor. Știa că vorbea unor apropiate de Cel Înviat și că erau acolo străbătând nu dor o dimineață înghețată în ură, ci și o noapte cumplită, o noapte de îndoieli și speranțe, o noapte de coșmar sufletesc. De aceea le și vedem venind împreună pentru că au privegheat împreună și putem accepta ca valabilă spusa exegeților – nu doar de azi – că acolo, la buza Mormântului, priveghease Maica Domnului, cea care nu părăsise pe Fiul Tatălui și al său din conștiința de Maică, smerită și cuminte în toate, care știe foarte bine Cine Este Hristos! Și e în regula logicii duhovnicești că nu părăsești pe Cel care Învie.
Femeile mironosițe sunt expresia credinței iubitoare, pline de sens, în înțelegerea Crucii. Par să ne așeze dinainte o icoană creștină tot mai rară. Creștinul de bun simț. Creștinul dedicat vieții lui Hristos cel Înviat. Întâlnirea lor cu Îngerul e devastatoare iadului. E vestea că n-au a căuta pe Cel Viu printre morți. Nici ele. Și deci nici noi!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
