Lucrările de modernizare și lărgire a Căii Șurii Mari au intrat într-o nouă etapă, iar autoritățile transmit un avertisment clar pentru șoferi: evitați zona pentru a nu rămâne blocați în trafic.
În paralel cu lucrările de intubare a pârâului Valea Șerpuită, constructorul contractat de Primăria Sibiu, SC Geiger Transilvania SRL, a început în această săptămână intervențiile la infrastructura carosabilului.
Chiar dacă traficul rutier nu va fi închis complet, circulația este serios îngreunată din cauza lucrărilor ample și a utilajelor aflate pe șantier.

În plus, starea suprafeței de rulare este afectată, ceea ce poate crea disconfort și întârzieri importante pentru șoferi.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să ocolească zona pentru a evita blocajele și problemele cauzate de traficul intens.

Situația este însă una temporară. Potrivit estimărilor, până în luna iulie vor fi finalizate primele două benzi de circulație, câte una pe fiecare sens.
După această etapă, traficul se va putea desfășura în condiții mai bune, în timp ce constructorul va continua lucrările de reamenajare a carosabilului.

Pentru accesul către Prima Shopping Center, Piața Obor sau alte obiective din zonă, șoferii sunt sfătuiți să utilizeze centura ocolitoare a Sibiului.
În cazul celor care doar tranzitează Calea Șurii Mari, autoritățile recomandă alegerea unor rute alternative și evitarea inclusiv a viaductului Gara Mică.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




