Grecia introduce reguli dure pentru turiști: fără tocuri, fără fumat la volan și controale pe plaje

Cele mai citite

Grecia rămâne una dintre cele mai căutate destinații de vacanță pentru români în sezonul estival, însă cei care aleg litoralul elen în această vară trebuie să fie atenți la noile reguli introduse de autorități.

Măsurile îi vizează atât pe turiști, cât și pe localnici, iar nerespectarea acestora poate aduce amenzi consistente sau chiar suspendarea permisului auto.

Autoritățile elene au anunțat o serie de reguli menite să protejeze patrimoniul cultural, să reducă haosul din zonele turistice și să impună un comportament considerat civilizat în spațiile publice.

Printre cele mai importante măsuri se numără interdicția accesului în muzee cu pantofi cu toc. Oficialii greci explică faptul că tocurile pot deteriora marmura veche și suprafețele istorice din numeroase obiective culturale.

Publicitate

De asemenea, turiștii sunt avertizați să nu parcheze mașinile în locuri interzise, mai ales în apropierea plajelor, unde controalele vor fi mai stricte în perioada sezonului de vârf.

O altă regulă care atrage atenția este cea legată de încălțăminte. În Grecia, șlapii ar trebui purtați exclusiv pe plajă, iar utilizarea acestora pe străzi sau în anumite zone urbane nu este privită cu ochi buni și poate atrage sancțiuni.

Autoritățile atrag atenția că toate aceste reguli trebuie respectate cu strictețe de turiști.

Ce reguli trebuie respectate în Grecia

-În muzee nu este permis accesul cu pantofi cu toc, pentru protejarea marmurei și a suprafețelor istorice.

-Mașinile nu trebuie parcate în zone interzise sau în apropierea plajelor.

-Șlapii sunt recomandați doar pentru plajă și nu pentru mersul pe stradă.

-Este interzis fumatul la volan, mai ales dacă în mașină se află un copil sub 12 ani.

Una dintre cele mai dure sancțiuni îi vizează pe șoferii care fumează în autoturism în prezența minorilor.

În această situație, conducătorii auto riscă nu doar amendă, ci și suspendarea permisului de conducere.

Consultantul în turism Ciprian Enea consideră că măsurile adoptate de Grecia sunt normale și țin de respectarea unor standarde europene de comportament.

„Aceste reguli sunt binevenite, sunt reguli de bun simț. Sunt reguli care țin de civilizație. Suntem într-un spațiu al Uniunii Europene și, în general, Uniunea Europeană se distinge printr-o anumită cultură, inclusiv cultura turistică.

Dacă ne referim la turiștii români, să știți că suntem mult mai atenți cu comportamentul nostru în străinătate, decât în România”, a declarat Ciprian Enea.

În fiecare an, sute de mii de români aleg Grecia pentru vacanțele de vară, atrași de plajele spectaculoase, serviciile turistice și apropierea față de România.

Tocmai de aceea, autoritățile și specialiștii recomandă turiștilor să se informeze înainte de plecare și să respecte regulile locale pentru a evita problemele în concediu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Ricky Dandel, Cetățean de Onoare al Sibiului

Aleșii locali vor vota în ședința ordinară de joi acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu cântărețului,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect