Partidele au SPART sute de milioane într-un singur an: PSD și AUR conduc topul cheltuielilor

Cele mai citite

Partidele politice și organizațiile minorităților naționale au gestionat în 2025 sume uriașe de bani, potrivit unui raport realizat de Expert Forum.

Datele arată că veniturile totale declarate au ajuns la aproximativ 705 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au depășit această valoare și au urcat la 731 de milioane de lei.

Din totalul veniturilor, aproximativ 323 de milioane de lei au fost raportate de partidele politice, restul sumelor revenind organizațiilor minorităților naționale.

În ceea ce privește cheltuielile, partidele au declarat aproximativ 402 milioane de lei din totalul de 731 de milioane.

Publicitate

Subvențiile de la stat continuă să reprezinte principala sursă de finanțare pentru formațiunile politice.

Opt partide au primit în 2025 peste 232 de milioane de lei din bani publici și au cheltuit aproape integral aceste sume, ajungând la un total de 244 de milioane de lei.

Cea mai mare subvenție a fost încasată de PSD, care a primit 76,9 milioane de lei. AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 45,5 milioane de lei, urmat de PNL cu 41,9 milioane de lei și USR cu 29,8 milioane de lei.

Lista continuă cu S.O.S România, care a primit 19,8 milioane de lei, POT cu 15,9 milioane de lei, iar PMP și Forța Dreptei au beneficiat de câte un milion de lei fiecare.

La capitolul cheltuieli, PSD conduce detașat, cu aproape 97 de milioane de lei cheltuiți într-un singur an. PNL a raportat cheltuieli de 41 de milioane de lei, iar AUR aproape 40 de milioane.

USR a cheltuit 37,4 milioane de lei, S.O.S România 16,8 milioane de lei, iar POT aproximativ 8,5 milioane de lei.

Cei mai mulți bani au fost direcționați către presă și propagandă. Potrivit raportului, formațiunile politice au cheltuit 117 milioane de lei pentru promovare și imagine publică.

Alte sume importante au mers către plata personalului, unde cheltuielile au ajuns la 27 de milioane de lei, dar și către investiții în bunuri mobile și imobile, estimate la aproape 22 de milioane de lei.

Pentru organizarea activităților politice au fost cheltuite 13 milioane de lei, iar consultanța politică a costat alte 11 milioane.

Raportul Expert Forum arată și faptul că unele partide au cheltuit mai mult decât au primit prin subvenții. PSD și USR au depășit pragul de 126%, iar PMP a ajuns la 135% din valoarea sumelor primite.

În schimb, POT a utilizat doar 54% din subvenția încasată, PNL aproape 98%, AUR 88%, iar S.O.S România aproximativ 85% din fondurile primite de la stat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Papa Leon al XIV-lea, la volanul primului Ferrari electric din istorie. Ferrari Luce deschide era supercarurilor electrice

Ferrari a prezentat oficial primul său supercar complet electric, iar printre primii care au avut ocazia să îl vadă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect