Peste 7.000 de copii și tineri participă astăzi la BT Arena Cluj la „Cântările Cerului”, la un eveniment muzical unic în România. Sibienii de la Colegiul Național „Octavian Goga” se alătură celorlalte grupuri corale, la cea de-a IV-a ediție. Manifestarea e una de afaltă sub semnul cântării de factură creștin-ortodoxă și reunește copii și adolescenți români atât din țară, cât și din diaspora.
Evenimentul e sold-out de săptămâna trecută. Sibiu100.ro transmite în direct evenimentul, în parteneriat cu TrinitasTv și Creator.tv.
Sub mesajul „Mii de tineri – un singur glas, o singură credință”, această întâlnire, spun organizatorii, este o invitație la unitate. „Nu este doar un spectacol, ci o trăire profundă, unde pricesnele și cântările religioase devin o punte între cer și pământ, celebrând iubirea față de Mântuitorul Iisus Hristos și prețuirea pentru Maica Domnului”, transmit organizatorii.
Pr. Constantin Necula, invitat special
În acest an, evenimentul se desfășoară pe parcursul a două zile, între 9 și 10 octombrie. Vineri, 9 octombrie, invitatul principal a fost Pr. Constantin Necula, care a susținut conferința „Cântare și Cuvânt. Iubirea lui Dumnezeu pentru omul de astăzi”. În fața a peste 8.000 de participanți, Pr. Constantin Necula a vorbit despre rolul cântării bisericești și a pricesnelor religioase în lumea de astăzi.

De asemenea, acesta a pus în discuție provocarea: „Cum mai reușim să recunoaștem și simțim cântarea de calitate într-o lume grăbită, obosită și mult conectată online?”
Programul a mai inclus cântări religioase și pricesne ortodoxe interpretate de grupuri corale de copii și tineri din țară. Totodată, au fost rezervate publicului momente muzicale acompaniate instrumental – harpă, vioară, violoncel, pian, contrabas, recitări de poezie și intervenții ale invitaților.

Rareș Prisacariu, câștigătorul „Românii au Talent” 2023, a avut un moment de excepție
Un moment emoționant a fost cel al recitalului de poezie al lui Rareș Prisacariu, câștigătorul „Românii au talent” 2023.
Au mai avut intervenții în program PS Samuel Bistrițeanul, Episcop vicar, Arhid. Gabriel Ceahlău (Suceava), Evelina Andrieș – harpistă Filarmonica Brașov, Rut Iovescu – soprană, Emanuel Teoc – tenor Cluj, Pavel Manole – contrabas Brașov și alți tineri instrumentiști.
Grupurile corale ale Oastei Domnului din Galați, Neamț, Iași și Suceava au completat evenimentul.
Astăzi, peste 250 de grupuri corale
Sâmbătă, 20 octombrie, începând cu ora 16:00, urmează cea de a doua zi a „Cântărilor Cerului”. Vor participa peste 7.000 de copii și tineri, din 40 de județe și din diaspora, organizați în peste 250 de grupuri corale.
Vor fi prezenți alături de oficialități locale, ÎPS Andrei – Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, PS Iustin – Episcopul Maramureșului și Sătmarului, PS Benedict Vesa – Episcopul Sălajului șși PS Samuel Bistrițeanul – Episcop vicar Cluj.
Dintre dirijori și coordonatori, menționăm pe Pr. Ciprian Taloș – dirijor principal, Cluj, Arhid. Lucian Damian și Arhid. Vali Vădanoiu (Corala Armonia, Constanța), Carmen Mistreanu (Galați), Ana Trandafir (Iași), Aurora Pală (Piatra Neamț) și alți 80 de responsabili de grupuri.

Despre Cântările Cerului 2023-2026
„Cântările Cerului” este un Eveniment Muzical unic în România, cu tineri și pentru tineri, ce a luat naștere în anul 2023. Prima ediție a reunit 550 de copii și tineri din Arhiepiscopia Clujului, care în data de 27 Mai 2023, pe scările și în incinta Catedralei Arhiepiscopale, au interpretat cântări și pricesne ortodoxe.
A doua ediție, din 2024, a reunit, pe data de 08 iunie, la Sala Polivalentă BT Arena Cluj, 1550 de copii și tineri coriști, pregătiți de 80 de coordonatori.
Ediția a III-a din 2025 a adunat un cor de peste 4000 de tineri din țară și din diaspora (Italia, Franța, Austria) și 5500 de spectatori.
„Scopul evenimentului muzical este de a inspira tinerii și generațiile viitoare să investească în muzica religioasă și în valorile culturale creștine ale poporului român și mai ales în trăirea unei vieți înnoite alături de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos”, spun organizatorii.
Totodată, rolul acestui eveniment este de a oferi tinerilor participanți un proiect unic, în care ei să fie parte activă prin cântare, rugăciune și poezie și apoi să continue implicarea pe plan local, în parohii, în cadrul sfintelor slujbe și al altor activități ale Bisericii Ortodoze.
Majoritatea cântărilor din cadrul evenimentului muzical Cântările Cerului fac parte din tezaurul de cântări al Mișcării de renaștere duhovnicească Oastea Domnului din Biserica Ortodoxă Română, fiind în mare măsură compuse de poetul mărturisitor ortodox Traian Dorz (17 ani de închisoare pentru credință).
Despre organizator
Organizația Creștină AGAPE este formată din tineri ortodocși, care a avurt, începând cu anul 2009, o influenţă remarcabilă pentru comunitatea locală clujeană, dar și națională, prin organizarea de întâlniri și conferinţe de interes public în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Oastea Domnului din Biserica Ortodoxă, Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, Colegiul Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan”, Trinitas TV, Radio Renaşterea, precum şi alte organizaţii și ONG-uri ortodoxe.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI






