Știrea despre drona care a lovit un bloc din Galați a aprins rapid spiritele pe pagina de Facebook Sibiu 100%, unde comentariile au oscilat între revoltă, ironie, neîncredere și teorii conspiraționiste.
În doar câteva ore, postarea a strâns reacții virulente și schimburi de replici care au transformat secțiunea de comentarii într-un adevărat „front” al opiniilor românești despre războiul de la graniță.
Unii internauți au reacționat extrem de agresiv, lansând acuzații la adresa clasei politice și a instituțiilor statului. Un sibian a scris un comentariu plin de furie și injurii, susținând că astfel de informații sunt folosite „pentru a distrage atenția poporului”.
Alții au ales sarcasmul. „Ați ridicat F16 să stingă incendiul?”, a întrebat ironic un utilizator, în timp ce altul a comentat: „După sunet era… rusească”, însoțind mesajul cu emoticoane care au stârnit zeci de reacții.
Neîncrederea a fost și ea prezentă în comentarii. „Dovezi că era rusească”, a cerut un alt sibian, în timp ce discuțiile au degenerat rapid în dispute despre originea dronei și responsabilitatea incidentului.
„Alte agenții o dau ca fiind ucraineană. Care este adevărul?”, a întrebat o cititoare, iar răspunsul venit imediat din partea unei alte utilizatoare a rezumat perfect atmosfera din comentarii: „Nici nu mai contează, contează fapta!”
Printre ironiile și teoriile lansate online s-au strecurat și reacții tensionate privind răspunsul NATO la astfel de incidente. „Cât mai are NATO răbdare să îi pună la punct pe obraznicii ăștia de ruși?!”, s-a întrebat o altă cititoare.
Comentariile arată încă o dată cât de polarizat și tensionat a devenit spațiul online românesc atunci când vine vorba despre războiul din apropierea granițelor și despre securitatea regională.
Comentariile sibienilor așa cum au fost ele scrise și postate pe pagina de Facebook Sibiu 100%
„A pipăit-o Mucea nealesu avortat la 14 luni gunoaielor trădătorilor și vânzători de neam vreți să distrageți atenția poporului pentru a putea vinde România cu tot nemernicilor hoților”, a scris un sibian.
„Ați ridicat F16 , să stingă incendiul ?”, a întrebat un alt internaut.
„Dupa sunet era …… ruseasca 😆😆”, a comentat un alt utilizator al rețelei Facebook.
„Dovezi că era rusească”, spune un alt sibian.
„Cat mai are NATO rabdare sa ii puna la punct pe obrazinicii astia de rusi ?!”, se întreabă o altă cititoare.
„Alte agenții o dau ca fiind …ucraineana.Care este adevărul?”; „nici nu mai contează, contează fapta !!!”, i-a răspuns o cititoare.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




