Dacă internetul ar acorda medalii pentru imaginație, ultimele 24 de ore ar fi produs, fără discuție, câțiva campioni mondiali.
După incidentul cu drona prăbușită în zona Galațiului, rețelele sociale au fost inundate de scenarii care mai de care mai spectaculoase.
De la presupuse operațiuni secrete ale Ucrainei și până la teorii despre intrarea României în război, conspirațiile s-au răspândit mai repede decât informațiile oficiale.
Incidentul cu drona ajunsă pe teritoriul României a declanșat un adevărat val de dezinformări pe rețelele sociale.
În doar câteva ore, platformele online au fost invadate de teorii conspiraționiste, acuzații fără dovezi și scenarii care transformă un eveniment real într-un spectacol al speculațiilor.
Printre cei care au amplificat aceste narațiuni se numără și Tristan Tate, influencer cunoscut la nivel internațional și cercetat penal în România în mai multe dosare.
Acesta a publicat pe platforma X un mesaj în care susține că „Ucraina a atacat probabil România pentru a fura bani de la Uniunea Europeană”.
Mai mult, Tate a afirmat că drona rusească ar fi fost redirecționată de către Ucraina și a invocat existența unor „surse sigure” care i-ar confirma informațiile.
Afirmațiile sale au fost însă contestate chiar de utilizatori ai platformei, unul dintre aceștia cerându-i public să înceteze răspândirea dezinformărilor.
Însă influencerul nu a fost singurul care a alimentat valul de teorii.
Pe o pagină de Facebook dedicată comunității din Galați, urmărită de zeci de mii de persoane, un utilizator a susținut că drona ar fi fost lansată intenționat de Ucraina pentru a forța semnarea acordului SAFE sau pentru a determina statele europene să acorde mai multe fonduri Kievului.
De aici, imaginația colectivă a internetului a pornit într-o cursă fără limite.
„Asta este mâna lui Zelenski. Dacă era o dronă rusească, ar fi sărit în aer jumătate din bloc”, susține unul dintre mesajele distribuite masiv online.
Un alt utilizator afirmă că președintele Nicușor Dan „abia aștepta un asemenea semnal”, sugerând că explicația oficială nu ar avea nicio legătură cu realitatea.
Pe TikTok, teoriile au mers și mai departe. Un creator de conținut susține că nu a fost vorba despre o singură dronă, ci despre două și că, în urma incidentului, România ar fi intrat deja într-un conflict militar.
Niciuna dintre aceste afirmații nu este susținută de dovezi sau de informațiile comunicate de autorități. Cu toate acestea, postările au generat mii de reacții, distribuiri și comentarii, demonstrând încă o dată cât de rapid se propagă informațiile neverificate în mediul online.
Fenomenul nu este nou. De fiecare dată când apare un eveniment cu impact emoțional puternic, rețelele sociale devin teren fertil pentru speculații.
În lipsa unor informații complete și imediate, conspirațiile umplu golul și oferă explicații simple pentru situații complexe.
Specialiștii în combaterea dezinformării avertizează că astfel de momente sunt ideale pentru răspândirea știrilor false și recomandă verificarea informațiilor exclusiv din surse oficiale și credibile.
Până atunci, pe internet continuă competiția neoficială pentru cea mai spectaculoasă teorie. Iar după avalanșa de scenarii apărute în urma incidentului de la Galați, realitatea pare să aibă o misiune din ce în ce mai dificilă: să țină pasul cu imaginația rețelelor sociale.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




