Suntem în Duminica Sfinților Români. Pilaștrii de lumină și cer Bisericii pre limbă română rostită dinaintea cerului. De ani buni văd zbaterea unora de a transforma participarea Bisericii la viața Țării drept o acoladă de înveșmântare post-bizantină, de vălătuc de fum în cultura integrării noastre în universalitate. Aud și citesc definiri ale Ortodoxiei așezate pe obrazul ei ca niște scuipături de neputință. Ce nu cunoști urăști, înjosești, alungi din cultură. Nu neg că vremurile au adus la suprafață gunoaie care întunecă viața Bisericii, dar e limpede pentru oricine că nu sunt definitorii mărturiei Evangheliei în spațiul spiritual și geografic al Ortodoxiei românești.
Când Domnul transmite Apostolilor că sunt lumina lumii nu se referă la nimic din ceea ce întunecă viața în Hristos, ci la tot ce o crește, o desăvârșește prin împreună-lucrare cu El. Priviți cu decență cultura mărturiei creștinismului românesc și va trebui să acceptați că vine mai degrabă din cer decât din lucrare pământească și că nu ne-a fost dat ca spațiu al ghetoizării spirituale, cât ca platformă majoră a vestirii între neamuri a Evangheliei lui Hristos.
Ortodoxia românească este pătată astăzi de excese ale lumescului, prea lumescului. De răutăți ieftine și orgolii care au scumpit ritualizarea idolatrizări oamenilor în defavoarea închinării adevărate către Adevăratul Dumnezeu. Liturghia însă ne învață, fundamental, că Ortodoxia este un spațiu al iertării prin împreună-lucrare cu Dumnezeu și nu prin expunere a neputințelor umane dinaintea unui public deformat de manipulare. Că Împărăția lui Dumnezeu vine cu putere în mijlocul unui popor care trăiește minunea înmulțirii Pâinii Cerești cu fiecare zi, cu fiecare zi apropiindu-se de Împărăția Pâinii, care înveșnicește.
Duminica acesta, consemnată ca fiind Duminica Sfinților Români, este Duminica Ortodoxiei Românești, dar nu din orgoliu național ori poziționare revanșardă dinaintea creștinismului universal. Ci pentru a marca memoria celor care au luat în serios, urcând deci pe Cruce, taina neamului lor. Sfinți care vin din proto-românism, oricât de mult ar durea pe unii suntem creștini cu mult înainte de iluminismul imperial de la Apus, și care leagă Neamul de apostolia lui Andrei ori Pavel.
Nu avem nevoie de argumente pentru că avem aceeași Evanghelie cu cea vestită de ei. Care a ajuns la noi pe seama a sute de generații. Care au tradus și tipărit cărți – inclusiv Scriptura, la vremea când unii nu ieșiseră din bula unor limbi sacre în afara cărora nu exista comunicare cu Dumnezeu, și aici numesc și slavona și latina și grecizarea forțată a ritualului și rostirii liturgice – au construit mănăstiri cu școli duhovnicești remarcabile, au împodobit Athosul ori Ierusalimul, au păzit mărturia creștină cu diplomația Crucii unde spada ridicată în numele acesteia s-a umplut de ridicolul orgoliului. Care au construit școli și Școală românească, au tipărit manuale și făurit culturi de gândire, păstrând vie candela pe Masa Altarului. Fără să-i prigonească lumina ca să pară mai luminoase.
E Duminica Sfinților care au purtat lanțuri pentru Libertatea noastră de acum. Care nu au nevoie de racle pentru că încă zac în gropi comune. Mai apărați acolo de Hristos decât dinaintea obrăzniciilor noastre cu ifose moraliste. E Duminica oamenilor ce au cosit otava câmpurilor de luptă să poată înflori acolo, pe toptanul însângerat, o Țară pentru care Ortodoxia e pâine dospită în țestul iubirii de cer. Sub focul Duhului Sfânt. Cu limpezime.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
