ULTIMA ORĂ – Accident grav în Șeica Mare: un minor pe trotinetă electrică a ajuns la spital

Cele mai citite

Un copil în vârstă de 12 ani a fost rănit, duminică, într-un accident rutier produs pe strada Principală din localitatea Șeica Mare, după ce trotineta electrică pe care o conducea a intrat în coliziune cu un autoturism.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că minorul, domiciliat în Șeica Mare, circula cu o trotinetă electrică pe strada Principală.

Din cauze care urmează să fie stabilite, acesta a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de o femeie în vârstă de 30 de ani, tot din Șeica Mare.

În urma impactului, băiatul a suferit mai multe vătămări corporale și a necesitat îngrijiri medicale de urgență.

Publicitate

La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu. Medicii au acordat asistență minorului, care prezenta un traumatism cranio-facial, un traumatism cu plagă la membrul superior stâng și un traumatism la membrul inferior drept.

După stabilizare, copilul a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Luther din Sibiu, starea sa fiind stabilă.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

O tânără a fost concediată pentru că ajungea prea devreme la muncă. Decizia a șocat pe toată lumea

O tânără de 22 de ani din Spania a rămas fără loc de muncă după ce a făcut un...

Știri pe același subiect