CLARIFICARE în plin scandal din Sănătate! Pîslaru: „Două treimi dintre angajați primesc salarii MAI MARI”

Cele mai citite

Conflictul privind noua lege a salarizării a escaladat după declanșarea grevei generale organizate de Federația Sanitas în spitale.

În acest context, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, respinge acuzațiile potrivit cărora personalul medical ar urma să piardă bani și afirmă că majoritatea angajaților vor beneficia de venituri mai mari.

Potrivit ministrului, aproximativ două treimi dintre salariații din sistemul sanitar vor avea creșteri salariale odată cu aplicarea noii grile de salarizare.

În ceea ce privește restul angajaților, acesta susține că nivelul actual al veniturilor va fi păstrat, deoarece se află deja la plafonul maxim prevăzut.

Locuri de muncă

Declarațiile au fost făcute în ziua în care Federația Sanitas a început greva generală în unitățile medicale, protest declanșat din nemulțumirea față de proiectul legii salarizării.

Reprezentanții sindicatului au precizat că activitatea medicală esențială nu va fi afectată, urmând să fie asigurate urgențele și cazurile cu grad ridicat de complexitate.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Dragoș Pîslaru a lansat un atac dur la adresa PSD, acuzând formațiunea că induce în eroare angajații din sistemul sanitar.

„După ce trei miniştrii PSD n-au făcut nimic pe acest subiect ani de zile, PSD lansează astăzi panică şi minciuni despre scăderi salariale care nu există şi dezinformează oamenii să iasă la grevă.

Toate astea în contextul în care 2 din 3 persoane din sistemul medical vor avea creşteri salariale, iar celorlalţi li se menţin veniturile actuale, fiind la pragul superior.”

Ministrul interimar al Muncii și-a extins criticile și asupra conducerii PSD, făcând referire la situația politică și economică a țării.

„Nu doar că domnul Grindeanu nu a salvat PNRR-ul, ci a aruncat România în criză. O criză care trenează deja de peste 80 de zile.

Pentru că a dus partidul în cap la un scor minim istoric, PSD se pregăteşte să îl mazilească pe domnul Grindeanu.

Aşa că, din disperare, singura sa strategie a rămas atacul şi dezinformarea: face conferinţe zilnice de presă, varsă minciuni în stânga şi în dreapta, aruncă zeci de mii de euro pentru televiziunile de partid”, a scris Dragoș Pîslaru pe pagina sa de Facebook.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Oana Țoiu răspunde criticilor, după apariția în ia bunicii la UNESCO: „Este o moștenire autentică de familie”

Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a reacționat după criticile primite în urma apariției sale la un eveniment organizat de...

Știri pe același subiect