Greva se extinde: angajații ANAF, Vămii și Ministerului Finanțelor intră în protest de solidaritate cu Sanitas

Cele mai citite

Greva împotriva proiectului noii Legi a salarizării ia amploare. Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor Sedlex, care reprezintă angajați din ANAF, Autoritatea Vamală Română și Ministerul Finanțelor, a anunțat declanșarea procedurilor pentru organizarea unei greve de solidaritate cu sindicatele din sectorul bugetar, inclusiv cu Sanitas.

O zi de grevă în ANAF, Vamă și Finanțe

Președintele Sedlex, Vasile Marica, a precizat că greva de solidaritate va dura o zi, conform legii. Marți, funcționarii din ANAF, Autoritatea Vamală Română și Ministerul Finanțelor vor protesta față de forma actuală a proiectului Legii salarizării.

Sindicatul susține că proiectul generează noi inechități și ar putea reduce veniturile angajaților cu sume cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei pe lună. Liderii sindicali afirmă că vor utiliza toate mijloacele legale pentru apărarea drepturilor salariale, relatează stiripesurse.ro.

De ce protestează bugetarii

Nemulțumirile vizează noua Lege a salarizării, care ar urma să intre în vigoare la finalul anului. Deși autoritățile susțin că salariile nu vor scădea, sindicatele avertizează că peste 400.000 de bugetari ar putea avea veniturile înghețate pentru mai mulți ani, până la alinierea grilelor salariale.

Locuri de muncă

Angajații din ANAF, Vamă și Ministerul Finanțelor au organizat și în lunile mai și iunie proteste spontane pe aceeași temă.

Sanitas începe greva generală

În paralel, Federația Sanitas declanșează marți greva generală pe termen nelimitat. Sindicaliștii acuză presiuni asupra angajaților înaintea protestului și susțin că unele conduceri de spitale au solicitat liste cu salariații care și-au anunțat participarea la grevă.

Sanitas atrage atenția că suspendarea contractelor de muncă poate avea loc doar pe durata participării efective la grevă, conform Legii dialogului social și unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ce solicită sindicatele

Federația Sanitas cere Guvernului reluarea negocierilor și modificarea proiectului Legii salarizării, pe care îl consideră generator de inechități și reduceri de venituri. Sindicaliștii susțin că protestul va continua până la prezentarea unui proiect negociat cu partenerii sociali.

Pe durata grevei, reprezentanții Sanitas dau asigurări că vor fi menținute serviciile medicale esențiale, astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de îngrijirile necesare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

PSD propune reducerea accizei la motorină cu până la 25%. Bogdan Ivan: Prețurile la pompă ar putea scădea cu până la 85 de bani/litru

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, anunță că parlamentarii PSD au depus un proiect de lege care introduce un...

Știri pe același subiect