Administrator de service din Sibiu, acuzat că și-a trimis la volan angajatul cu permisul suspendat

Cele mai citite

O verificare de rutină a polițiștilor rutieri din Sibiu a scos la iveală o situație care s-a transformat într-un dosar penal.

Un tânăr de 20 de ani a fost prins la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat, iar anchetatorii spun că acesta s-ar fi aflat la volan la solicitarea administratorului service-ului auto unde lucrează.

Incidentul a avut loc joi, 30 iulie, în jurul orei 11:40, pe strada Stăvilarului din municipiul Sibiu.

Polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr din Tălmaciu.

Locuri de muncă

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat.

Potrivit polițiștilor, tânărul este angajat al unui service auto și ar fi mutat autoturismul la solicitarea administratorului societății.

Mai mult, anchetatorii susțin că administratorul cunoștea faptul că angajatul avea permisul suspendat în momentul în care i-a încredințat autoturismul.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat, dar și pentru încredințarea unui vehicul unei persoane despre care se cunoștea că nu avea dreptul legal de a conduce.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Criza migranților din Ceuta se agravează. Ursula von der Leyen cere returnarea, de urgență, a celor circa 60.000 de persoane

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cere măsuri urgente pentru gestionarea crizei din Ceuta și solicită  returnarea urgentă...

Știri pe același subiect