O cruce aflată în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a devenit, de-a lungul anilor, un loc în care bolnavii și familiile lor se opresc pentru câteva clipe de rugăciune. În jurul ei s-a păstrat și povestea unei mame care, timp de săptămâni întregi, s-a rugat pentru fiul său aflat în comă.
În curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu se află o cruce înaintea căreia, de-a lungul timpului, s-au oprit mii de oameni. Pentru unii este doar un obiect de cult. Pentru alții, însă, a devenit un loc în care își spun speranțele, temerile și rugăciunile.
Povestea crucii este relatată de preotul Gheorghe Ghincea, într-o postare pe pagina de Facebook a Spitalului Județean de Urgență Sibiu, cu prilejul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, din 14 septembrie.
Spitalul este locul în care medicina luptă pentru viață, iar medicii și cadrele medicale își folosesc experiența și pregătirea pentru a-i ajuta pe cei bolnavi. În același timp, pentru pacienți și familiile lor există momente în care durerea și incertitudinea devin atât de mari, încât simt nevoia să se oprească și să se roage.
Crucea din curtea spitalului, loc de rugăciune
Potrivit mărturiei fostului preot al bisericii, părintele Nicolae Lațchescu, crucea s-a aflat, initial, în altar. Pentru că era prea mare, a fost înlocuită cu una mai mică, iar cea veche a fost așezată în exteriorul bisericii.
Astfel, oamenii care treceau prin curtea spitalului au putut să o vadă și să se oprească în fața ei.
Cu timpul, crucea a devenit un loc de rugăciune pentru pacienți, aparținători și oameni aflați în momente dificile.
Printre cei care au îngenuncheat înaintea ei s-a numărat și mama unui băiat de 18 ani, Valentin, din Râmnicu Vâlcea.
Valentin, tânărul de 18 ani care a ajuns în comă după un accident
Valentin a suferit un accident la pescuit, în urma căruia a fost electrocutat și a suferit arsuri grave. Starea lui era critică, iar tânărul a ajuns în comă.
Pentru familie au urmat mai bine de două luni de așteptare și teamă.
Părinții nu au vrut să plece de lângă spital. Era vară, iar zi și noapte, cel puțin unul dintre ei rămânea în apropierea unității medicale. Dormeau în mașină și așteptau vești despre fiul lor.
Mama lui Valentin își găsise, însă, un loc în care să-și spună durerea și să caute speranță și alinare: biserica din curtea spitalului.
Participa la Sfânta Liturghie și la slujbele din timpul săptămânii. Se așeza în genunchi și se ruga pentru copilul ei. Zi după zi, mama lui Valentin revenea înaintea crucii.
Nu avea nevoie de discursuri sau de cuvinte complicate. Avea durerea unei mame și speranța că fiul ei își va reveni.
„Giani și Valentin”. Primele cuvinte după săptămâni de comă
La un moment dat, părintele Nicolae Lațchescu a mers din nou în secția ATI, pentru a încerca să-i vorbească lui Valentin.
Și, surprinzător, după săptămâni de comă, au apărut semne că tânărul începe să-și revină.
Preotul l-a întrebat cum îl cheamă.
Cu mare dificultate, Valentin a răspuns: „Giani și Valentin.”
Pentru cineva din afară, răspunsul putea părea neclar. Pentru preot și, mai ales, pentru familia care așteptase săptămâni întregi, acele cuvinte au reprezentat însă o victorie uriașă.
„Bucuria mea a fost enormă”, își amintește părintele Nicolae.
Tânărul care și-a revenit din comă s-a întors la biserică să se roage
A urmat o perioadă lungă de recuperare. Valentin a fost externat și a mers la Târgu Mureș pentru tratamente menite să-l ajute să-și revină complet.
Câteva săptămâni mai târziu, tânărul s-a întors la biserică alături de părinți și prieteni.
De această dată, nu mai era tânărul aflat între viață și moarte. Era un tânăr care putea să intre din nou în biserică, pe propriile sale picioare.
Familia și prietenii au participat la Sfânta Liturghie și au mulțumit lui Dumnezeu.
Părintele Nicolae a rostit atunci o frază simplă: „Așadar, Dumnezeu lucrează.”
Rugăciunea nu înlocuiește medicina
Povestea lui Valentin nu este despre alegerea dintre medicină și credință.
Medicii au luptat pentru viața lui Valentin, iar familia a rămas alături de el. În același timp, mama lui a găsit în rugăciune puterea de a trece prin săptămânile de așteptare și nesiguranță.
Pentru cei care cred, rugăciunea este modul prin care omul pune înaintea lui Dumnezeu ceea ce uneori nu mai poate duce singur.
Crucea din curtea Spitalului Județean Sibiu a devenit astfel, pentru mulți dintre cei care trec pe lângă ea, un simbol al speranței.
Nu promite că oamenii vor fi feriți de suferință. Le amintește însă că, în credința creștină, suferința și moartea nu reprezintă ultimul cuvânt.
Hristos a trecut prin Golgota, prin moarte și prin mormânt, iar Învierea a urmat Crucii.
De aceea, pentru omul care se oprește astăzi înaintea crucii din curtea spitalului, mesajul poate fi unul simplu: Nu ești singur.
Poate fi un pacient care așteaptă un rezultat medical. Poate fi un părinte care își veghează copilul. Poate fi un om care se roagă pentru cineva drag sau cineva care poartă o suferință despre care nimeni nu știe.
În astfel de momente, uneori, nu mai sunt necesare multe cuvinte. Poate fi suficientă o singură rugăciune: „Doamne, ai milă de mine!”
De Înălțarea Sfintei Cruci, rugăciunea se îndreaptă către toți cei care poartă o cruce grea: bolnavi, familiile lor, medici, asistente, îngrijitori și toți cei care așteaptă o veste bună.
Pentru credincioși, povestea crucii din curtea spitalului rămâne un memento că Golgota nu a fost sfârșitul lui Hristos.
Crucea nu a fost ultimul cuvânt. Învierea a fost.
„Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim! Cu binecuvântare”, a transmis, pe pagina de Fcaebook a spitalului, preotul Gheorghe Ghincea.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
