Astrid Fodor, alături de Junii Sibiului, la Festivalul EuropaFest, din Germania

Cele mai citite

Primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, a participat în perioada 8-10 mai la Festivalul EuropaFest, organizat cu ocazia Zilei Europei în oraşul german Landshut. Sibiul a fost invitat să participe la această manifestare alături de alte oraşe înfrăţite cu Landshut: Elgin (Scoţia), Compiegne (Franţa), Ried im Innkreis (Austria) şi Schio (Italia). Delegația sibiană a fost reprezentată în cadrul Festivalului EuropaFest de Ansamblul Folcloric “Cindrelul Junii” şi de “Ceata Junilor. DSC_7984 (1) siteDansatorii acestor ansambluri au susţinut spectacole folclorice pe tot parcursul zilei de 9 mai, atât pe scenă cât şi în spaţiile publice din centrul istoric. Reprezentanţii CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu au amenajat în cadrul festivalului un stand expoziţional cu produse de artizanat şi un stand cu produse alimentare tradiţionale.
“Sibiul a avut o prezenţă foarte apreciată în acest Festival pentru că standul cu produse de artizanat şi materiale informative, dar şi standul culinar au fost foarte căutate de cei veniţi acolo. Ce m-a impresionat însă şi m-a mişcat au fost românii stabiliţi în Germania care au aflat de această manifestare şi au venit de la sute de kilometri distanţă. Au savurat fiecare dans al Junilor şi au fost bucuroşi să vadă portul popular şi să ne vadă acolo, semn că le e dor de ţară” a declarat primarul interimar Astrid Fodor, la întoarcerea din delegaţie.
Localnicii din Landshut, reprezentanţii celorlalte oraşe şi turiştii aflaţi acolo au putut vizita standul Sibiului şi au făcut cunoştinţă cu ceea ce înseamnă tradiţia, cultura şi turismul, fiindu-le împărțite mai multe materiale informative cu obiectivele turistice din Sibiu.
Colaborarea cu orașul înfrățit Landshut va continua în România,joi, 14 mai fiind programat în sala expoziţională a Primăriei Sibiu, în prezenţa primarului general al Landshut-ului, Hans Ramf, vernisajul unei expoziţii fotografice itinerante cu imagini din Sibiu, Landshut și celelalte locații înfrățite cu orașul german.
DSC_7862 site

spot_img
Ultimele știri

Mihai Silvășan, înainte de „clasicul” cu CSU Sibiu: „Campionatul României este cel mai important obiectiv”

Play-off-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin debutează în forță cu un duel de tradiție: U-BT Cluj-Napoca vs. CSU Sibiu....

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect