Adrian Teodorescu pleacă astăzi, cu bicicleta, spre Republica Moldova. Vreme de 5 zile, va ajunge în 38 de localități, la cimitirele, monumentele și mormintele soldaților români. „Consider că este o datorie și o responsabilitate civică pe care trebuie să o primească în piept fiecare cetățean cu o voluptate mai presus decât orice altceva. A fi patriot trebuie să reprezinte o stare de a fi a fiecărui român. Și o armă împotriva ignoranței”, ne-a mărturisit el, înainte de a porni spre Basarabia.
Sibiu 100% va fi zi de zi alături de Adrian și va veni cu informații, impresii și cu „pulsul” fiecărui moment de pe traseu.
Astăzi, Adrian Teodorescu ajunge la București
Citim, auzim sau ne intersectăm uneori cu istorisiri din viața unor oameni pentru care s-au identificat deplin cu țara aceasta și cu sentimentul de libertate câștigată prin jertfă și sânge. Adi Teodorescu „coabitează” mereu cu această încăpățânare de a nu ne lăsa să uităm că dacă noi astăzi suntem aici, aceasta se datorează miilor, zecilor de mii de români care au murit pentru cei de după ei.
Anul trecut a pedalat prin Ungaria, Austria, Cehia și Slovacia, pe urmele Armatei Române din campania din vest. Acum, pleacă spre Republica Moldova. „Proiectul de anul acesta este în continuarea proiectului de anul trecut, INVICTUS AD FINEM ET ULTRA, adică pe urmele militarilor români din campania celui De-al Doilea Război Mondial. E un proiect al Clubului Veteranilor din Sibiu, în cadrul Ștafetei Veteranilor INVICTUS 2026, etapa Republica MOLDOVA. E un eveniment ajuns la ediția 13, care unește locuri, monumente și comunități de pe întreg teritoriul țării, pentru a onora Armata României, pe 25 octombrie, la Carei”, spune Adrian Teodorescu.
Astăzi, 1 octombrie, Adi Teodorescu a ajuns la București, unde va participa, la Palatul Elisabeta, la primirea ștafetei de pe Tronsonul Galben, pe care o va preda colegilor săi mai tineri. Aceștia vor începe efectiv Traseul Galben către Târgoviște, iar Adi va pleca cu bicicleta spre Stânca Costești, la punctul de trecere al frontierei.
De la Carei, spre Est
„Pe 2 octombrie voi începe acest itinerariu, pe durata a 5 zile, pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Voi trece prin 38 de localități, unde sunt monumente în picioare ale militarilor români și voi ajunge pe data de 6, după ce voi vizita Cimitirul de la Țiganca, la vama Giurgiulești-Galați”, spune el.
Prezent în Redacție, l-am întrebat cum s-a născut ideea acestui proiect? „Ideea de anul trecut a fost că Armata României nu s-a oprit la Carei, ea a continuat până în munții Tatra, drept pentru care am avut prima ediție a acestui proiect, AD FINEM ET ULTRA, și am ajuns astfel în locurile pe unde au sângerat și au murit militarii români în Ungaria, Austria, Cehia și Slovacia. Iar anul acesta ne-am gândit să facem același lucru pentru militarii care au ajuns în Basarabia în campania fericit-nefericită din 1941.
Proiectul este al Asociației Invictus România. Ei mă sprijină moral, logistic, informațional. Anul trecut am fost împreună cu fostul meu șef și comandant, domnul colonel în rezervă Marius Popența. Anul acesta, din motive obiective, nu a putut să participe, dar vom mai avea proiecte împreună. Ideea a fost a lui. El a spus, că noi în fiecare an celebrăm gloria Armatei României. Doar că Armata României nu s-a oprit la Carei. Acolo era un punct terminus, însă armata nu s-a oprit acolo. Ea a continuat cu lupte la fel de însemnate și cu pierderi mari de efective și tehnică, în campania din vest.
Anul trecut numai la Zvolen am găsit înmormântați 10.834 de români în cimitirul central al Armatei României din acea localitate din Slovacia. Și pe parcursul acestui itinerariu am găsit povești cutremurătoare despre faptele de vitejie, dar și chinul Armatei României. Și mă refer la întoarcerea acasă după episodul 1 mai 1945. Adică acel marș umilitor pe jos până în 23 august când culmea, la București, în locul unei parade în care să le fie recunoscut meritul, chiar însuși regele Mihai, Dumnezeu să-l odihnească, era în grevă regală. Și dacă am făcut acest lucru pentru militarii care s-au dus în campania din vest, să știți că au fost destule voce avizate care ne-au spus: Noi mergem tot spre vest, cu rușii? Haideți să mergem și spre est”, explică Adrian.
Doar 38 din 407 monumente restaurate
Alegerea celor 38 de localități nu e întâmplătoare. Potrivit Arhivelor Naționale ale Republicii Moldova, există peste 407 localități unde au fost înmormântați militari români, cu evidențe, monumente, morminte și cimitire. „Pe timpul regimului și ocupației sovietice, toate acestea au fost uitate, vandalizate, distruse, demolate, cu crucile aruncate în Nistru. Pe la începutul anului 2000, Guvernul Republicii Moldova, împreună cu Guvernul României, prin exemplul Regelui Mihai, care a inaugurat cimitirul de la Țiganca, până în acest moment doar 38 din aceste 400 monumente sunt restaurate, recondiționate și redate spre memoria celor care vor să le viziteze. Deci suntem undeva la 10% din ele. Și asta e doar pe teritoriul Basarabiei”, spune Teodorescu.
Sibianul amintește și dimensiunea pierderilor: doar la Odesa, Armata Română a pierdut peste 90.000 de morți, răniți și dispăruți, iar peste 55.000 de basarabeni înrolați în Armata Roșie au murit în primele lupte, la care se adaugă victimele foametei, deportărilor și execuțiilor din Siberia și Kazahstan.

Singur pe bicicletă, dar cu sprijin din Moldova
Spre deosebire de anul trecut, când a pedalat alături de col. în rezervă Marius Popența, fostul său comandant, anul acesta Teodorescu va merge singur. „Pe bicicletă mă simt foarte bine. Este un efort fizic destul de intens, dar sunt pregătit. Mi-am pregătit o altă bicicletă adaptată pentru drumurile din Republica Moldova. De data aceasta voi căra cu mine toate bagajele. Nu voi mai avea o echipă de suport”, spune el.
Va avea însă sprijin informațional de la doi colegi din Republica Moldova și, pe anumite etape, va fi însoțit de veteranul războiului din Transnistria, Ghenadie Cosovan, 66 de ani, cel care a făcut la rândul său turul României Mari pe bicicletă, 3.600 km. Financiar, proiectul se bazează pe voluntariat. „Bicicletă am, picioare am. E cel mai puțin relevant aspectul financiar, pentru că un pat de dormit și o masă de mâncat găsești între prieteni. Eu, în Republica Moldova, vreau să cred că mă simt ca între prieteni”, mărturisește veteranul.
A primit însă sprijin pentru mentenanța bicicletei și o sponsorizare din partea unui camarad din Jandarmeria Română, și el militar în rezervă.
„A fi patriot trebuie să fie o stare de a fi”
Întrebat ce înseamnă pentru el, personal, acest demers, Adrian Teodorescu vorbește despre datoria memoriei. „Ca militar, în primul rând, ca cetățean al României, în al doilea rând, ca un copil care a trăit cu poveștile bunicilor despre crunta bătălie de la Odesa, consider că este o datorie și o responsabilitate civică. A fi patriot trebuie să reprezinte o stare de a fi a fiecărui român. Și o armă împotriva ignoranței”, spune el.
„Sunt subiecte pe care ar trebui să le studiem mai aprofundat”
Totodată, Adrian Teodorescu identifică și o oarecare vulnerabilitate a percepției noastre asupra evenimentelor istorice: „Pe măsură ce intrăm în poveștile acestor veterani, și în poveștile Armatei României, constatăm că acestea nu au fost întotdeauna scrise sau studiate pe de-a-ntregul. Nu știu de ce. Fie pentru că am traversat acea perioadă critică sau perioadă sensibilă a comunismului, fie datorată incertitudinii de după, fie, mai nou, fricii de a spune lucrurilor pe lume.
Trebuie să spunem despre vitejia și eroismul militarului român, foarte lăudați de către aliați, vis-a-vis de faptul că erau rezilienți, ascultători și așa mai departe. Dar putem vorbi și despre justețea continuării operațiilor militare dincolo de Nistru. Sunt subiecte pe care ar trebui să le studiem mai aprofundat. Dar studiindu-le, descoperim povești cutremurătoare, de vitejie ale militarilor români, însă și povești despre incapacitatea clasei politice de a judeca corect o speță, o campanie militară sau alte situații de acest gen.
Anul trecut, la Zvolen, în Slovacia, a găsit 10.834 de români înmormântați în cimitirul central al Armatei României, alături de povești cutremurătoare despre întoarcerea acasă după 1 mai 1945, acel marș pe jos până în țară.

Bucovina de Nord și Kazakhstan
Planurile nu se opresc aici. „Ne dorim foarte mult să ajungem în zona Bucovinei de Nord și în zona Odesei. Doar la Odesa, Armata României a pierdut peste 90.000 de morți, răniți și dispăruți. Și când vorbim de dispăruți, trebuie să ne gândim că în mare parte sunt morți care nu au mai putut fi recuperați, identificați, în principal datorită cruntelor lupte sau atacuri cu artileria.
Iar ca următor proiect, pentru Ștafeta Veteranilor din Invictus 2027, eu personal îmi propun să ajung în Kazakhstan. Pentru că este un alt loc unde Armata României a pierdut o mulțime de soldați. Și e o zonă, în fapt, foarte bine documentată de domnul Vasile Soare, ambasador din 2021 Azerbadjan. Care a făcut foarte mult pentru memoria Armatei României”, a încheiat Adrian Teodorescu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




