Proprietarii din Avrig care folosesc fose septice sau alte sisteme individuale de colectare a apelor uzate sunt atenționați de administrația locală să verifice dacă respectă toate obligațiile prevăzute de legislație.
Primăria Orașului Avrig recomandă verificarea situației sistemelor individuale și, acolo unde este necesar, vidanjarea foselor septice prin intermediul unor operatori autorizați.
Potrivit informării transmise de administrația locală, vidanjarea trebuie realizată periodic, în conformitate cu prevederile legale. Proprietarii trebuie, de asemenea, să se asigure că operațiunea este efectuată de un operator autorizat și să păstreze documentele care dovedesc serviciul efectuat, precum factura, bonul sau un alt document de prestare.
Fosele septice trebuie înscrise în registrul de evidență
O altă obligație importantă este înscrierea sistemelor individuale în Registrul de evidență a sistemelor individuale adecvate, conform prevederilor HG nr. 714/2022.
Primăria Avrig atrage atenția că nerespectarea obligațiilor legale poate duce la sancțiuni contravenționale. În cazul anumitor încălcări, amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei.
Administrația locală îi sfătuiește pe proprietari să nu aștepte eventualele controale pentru a verifica dacă au toate documentele și dacă sistemul individual respectă cerințele legale.
„Nu așteptați efectuarea controalelor pentru a verifica dacă sunteți în regulă. Dacă fosa necesită vidanjare, vă recomandăm să programați operațiunea din timp și să păstrați documentele justificative. Respectarea acestor obligații este importantă atât pentru evitarea sancțiunilor, cât și pentru protejarea mediului și a sănătății comunității”, transmite primarul orașului Avrig, Adrian David.
Recomandarea pentru proprietarii de fose septice din Avrig este, așadar, să verifice din timp situația sistemului, documentele de vidanjare și înscrierea în registrul prevăzut de lege, pentru a evita eventualele probleme și sancțiuni.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




