Trei cazuri grave pe șoselele din Sibiu! Unul conducea fără permis, altul cu permisul anulat și beat turtă

spot_img
Cele mai citite

Trei șoferi, prinși în aceeași seară în județul Sibiu! ATV neînmatriculat, alcool la volan și permis anulat.

Trei bărbați au fost depistați de polițiști în trafic, în două localități din județul Sibiu și în Cisnădie, după ce au încălcat grav regulile de circulație.

Unul conducea un ATV neînmatriculat, fără să aibă permis, un altul a fost prins băut la volan, deși avea dreptul de a conduce anulat, iar un al treilea a fost depistat cu o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. În toate cele trei cazuri au fost deschise dosare penale.

ATV neînmatriculat și fără permis, pe o stradă din Rășinari

Primul caz a fost înregistrat în seara zilei de 5 noiembrie, în jurul orei 20:40, pe strada Brazilor din Rășinari.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Rășinari au oprit pentru control un ATV condus de un localnic în vârstă de 48 de ani.

Verificările au scos la iveală două nereguli: bărbatul nu deținea permis de conducere, iar vehiculul pe care îl conducea nu era înmatriculat.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Prins băut la volan, deși avea permisul anulat! Alcoolemie de 1,13 mg/l în Mârșa

Un al doilea caz a fost descoperit în aceeași seară, în jurul orei 20:00, în localitatea Mârșa.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au oprit pe strada Corneliu Coposu un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, domiciliat în județul Vâlcea.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice anulat.

Situația a devenit și mai gravă după testarea cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, necesare stabilirii alcoolemiei.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost anulat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Alți 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Cisnădie

Nici în Cisnădie controalele polițiștilor nu au fost lipsite de surprize. În noaptea de 6 noiembrie, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au oprit un autoturism care circula pe strada Florilor.

La volan se afla un localnic în vârstă de 35 de ani. Testarea alcoolscopică a indicat 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și în acest caz, conducătorul auto a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

SindFISC avertizează: Lipsa Statutului profesional vulnerabilizează ANAF. Sindicaliștii amenință cu proteste din ianuarie 2027

Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC atrage atenția asupra efectelor pe care le are amânarea adoptării Statutului profesional și...

Știri pe același subiect