2.4 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Motivarea Curții de Apel Alba: Iohannis nu s-a aflat în conflict de interese atunci când a semnat cotractul cu tipografia Honterus

Cele mai citite

Klaus Iohannis nu s-a aflat în conflict de interese atunci când a semnat, în decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu şi SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deţinută de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), al cărui preşedinte era, se arată în motivarea Curţii de Apel Alba Iulia, făcută publică marţi. Curtea de Apel Alba Iulia a admis în 10 iunie contestaţia formulată de Klaus Iohannis, fiind dispusă anularea unui raport de evaluare întocmit de ANI privind încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către fostul primar al Sibiului.
Potrivit motivării, după cum rezultă din dispoziţiile art.75 din Legea nr.393/2004, pentru existenţa conflictului de interese este imperios necesar să se stabilească participarea alesului local la luarea unei decizii a autorităţii publice din care face parte, decizie care ar putea prezenta un beneficiu pentru orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia sau o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.
Pe 3 decembrie 2010, a fost demarată de Primăria Sibiu procedura de atribuire a contractului de Servicii de informare si publicitate in vederea implementării proiectului POS CCE SMIS 4915 prin publicarea in SEAP a invitaţiei de participare, deşi valoarea estimată a contractului a fost de 3.910,88 euro (sub 15.000 euro, prag valoric sub care, art. 19 din OUG nr. 34/2006 permitea încredinţarea directă a contractului de achiziţie publică).
Totodată, în vederea atribuirii contractului de prestări servicii, a fost constituită comisia de evaluare a ofertelor, căreia i-a aparţinut exclusiv alegerea câştigătorului şi din care Iohannis nu a făcut parte, se arată în motivare.
„Practic, reclamantul, semnând contractul de prestări servicii nr.71/23.12.2010 cu S.C T.H. S.R.L., a îndeplinit o obligaţie legală stipulată de dispoziţiile art.204 din OUG nr. 34/2006 conform cărora «Autoritatea contractanta are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publica cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare, pe baza propunerilor tehnice şi financiare cuprinse în respectiva ofertă»”, notează judecătorul.
Altfel spus, Iohannis „nu a avut nici un moment drept de opţiune cu privire la alegerea câştigătorului, respectiv între a semna sau nu contractul”, potrivit instanţei.
„Astfel, în condiţiile în care nu a îndeplinit nicio atribuţie pe parcursul procedurii de achiziţie, nu a participat la luarea unei decizii în ceea ce priveşte atribuirea contractului Tipografiei Honterus, semnarea contractului fiind realizată în baza legii şi nu în urma unui proces deliberativ, nu se poate susţine că reclamantul s-ar afla în conflict de interese”, conchide judecătorul.
Curtea de Apel Alba Iulia a admis, pe 10 iunie, contestaţia preşedintelui Klaus Iohannis şi a dispus anularea raportului de evaluare prin care ANI constata un posibil conflict de interese pentru perioada în care acesta era edil al Sibiului.
Klaus Iohannis a deţinut funcţia de preşedinte al FDGR în perioada 2002 – 2013. Obiectul contractului semnat, în opinia ANI, cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese administrativ şi penal de către Klaus Iohannis reprezintă servicii de informare şi publicitate în vederea implementării unui proiect finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Sursa: www.agerpres.ro

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ai auzit de boala Ménière? Iată ce simptome are și cum îți poate răvăși viața

Daniela ArnăutuBoala Ménière este o afecțiune cronică a urechii interne care poate influența profund calitatea vieții. De multe ori,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect