2.9 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

CSU a pierdut pe terenul marilor rivali la trei puncte diferenţă

Cele mai citite

Facebook CSU SibiuElevii lui Dan Fleşeriu au fost înfrânţi în „Derbiul Ardealului”. Aseară, CSU Sibiu a pierdut la trei puncte meciul din Sala Horia Demian, contra Universităţii Cluj Napoca. Galben-albaştrii au fost nevoiţi să se recunoască învinşi cu 77 la 74 (14-22; 28-19; 14-14; 21-19), după cel mai bun joc al sezonului actual. La finalul disputei, antrenorul „vulturilor” a declarat următoarele lucruri : „ Sunt mulţumit că în sfârşit jucătorii au înţeles ce înseamnă spiritul CSU Sibiu. S-a văzut că au reuşit să pună şi inima şi sufletul în acest meci, chiar dacă unii, accidentaţi fiind, şi fără acceptul medicului, au jucat. Totuşi, trebuie să reparăm multele greşeli pe care le avem în joc şi care ne împiedică să câştigăm meciuri de acest gen. Mă refer la faptul că trebuie să limităm numărul de tunover-uri şi să marcăm în situaţiile de aruncare deschisă. Aşa cum am spus şi înainte de meci, echipa nu se formează peste noapte şi, pentru a fi cu adevărat ceea ce suporterii noştri aşteaptă de la noi, avem nevoie de mai multă inteligenţă în joc în atac, şi agresivitate mai mare în apărare”. Pentru CSU Sibiu au punctat Kevin Hardy (18 pts.), Boris Lalovic (14), Octavian Popa Calotă (10), Will Paul (9), Michael Harrison (8), Lawrence Gilbert (6), Marek Klassen (5) şi Georgian Păun (4).

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect