15.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Măgura Cisnădie a pierdut în faţa puternicei formaţii din Roman, scor 30 la 33

Cele mai citite

Silviu CristeaMăgura Cisnădie a suferit cea de-a şaptea înfrângere în competiţia principală a handbalului feminin românesc, Liga Naţională. Reprezentantele judeţului nostru nu au putut stopa puternica echipă din Roman să plece victorioasă de pe terenul lor. A fost 33 la 30 pentru HCM, după o primă repriză în care fetele lui Alexandru Weber au reuşit să joace de la egal la egal cu adversarele lor, şi chiar au intrat la cabine în avantaj, scor 14-13. În partea secundă, o dată cu trecerea timpului, s-a putut vedea diferenţa de lot, şi a lipsei soluţiilor de pe bancă pentru gazde, factor care a fost hotărâtor, iar moldovencele au câştigat. Drept urmare a acestui eşec, Măgura a căzut pe locul zece. De partea cealaltă, HCM Roman este pe şapte, cu 4 victorii, 2 egaluri şi 4 înfrângeri. În runda următoare, handbalistele din Cisnădie vor evolua la Craiova împotriva lui SCM. Partida va avea loc în 7 noiembrie.

spot_img
Ultimele știri

Performanță extraordinară, ACS Champions va juca marea finală pe țară

Prestație de vis pentru ACS Champions Sibiu! Echipa sub 15 ani a clubului din orașul nostru va lupta pentru...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect