Încep lucrările de refacere pe Calea Turnişorului

Cele mai citite

Calea Turnişorului intră în refacere din 19 septembrie, iar traficul va fi închis pe trosonul dintre strada Frigoriferului şi calea ferată.

„Am rugat constructorul să intervină pe această stradă în vederea refacerii carosabilului. Până în prezent au fost refăcute pe această porţiune a străzii reţelele de apă şi canalizare şi reţeaua electrică. Am aşteptat o perioadă lungă să intervină şi gazul, dar având în vedere că aceste lucrări întârzie, am decis să se refacă totuşi carosabilul pentru a nu prelungi atât de mult discomfortul în trafic, aceasta fiind o stradă destul de tranzitată.” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Pe o perioadă de două luni Comtram va efectua săpătura generală pe tronsonul dintre Frigoriferului şi calea ferată, iar pe tronsonul dintre strada Frigoriferului şi strada Alba Iulia se vor efectua lucrări la reţeaua de apă şi canalizare.

Publicitate

Sensul giratoriu de la intersecţia Alba Iulia cu strada Europa Unită este deja conturat şi s-a turnat partea dinspre Aeroport. Vineri noaptea se va turna şi cealaltă parte şi astfel se va finaliza întreaga lucrare.

Sensul giratoriu de pe strada Rahovei se conturează în prezent. Până la sfârşitul săptămânii viitoare acesta se va finaliza, inclusiv legăturile cu drumul către noul magazin din zonă.

Lucrările pe străzile Rennes şi Zaharia Boiu aproape de finalizare. Pe strada Rennes, porţiunea între strada Zaharia Boiu şi Şcoala de înot este finalizată şi se circulă deja. în prezent DPC lucrează la trotuare şi borduri pe strada Rennes, pe tronsonul dintre strada Zaharia Boiu şi Bulevardul Victoriei. Strada Rennes va fi finalizată complet săptămâna viitoare.

Strada Zaharia Boiu este finalizată pe tronsonul dintre străzile Justiţiei şi Rennes.

Pe strada Gheorghe Lazăr lucrările sunt finalizate. Astăzi se mai lucrează la trotuare, iar de mâine circulaţia va fi reluată pe această stradă.

Lucrările de refacere a stratului asfaltic de pe Bulevardul Corneliu Coposu sunt finalizate. în zilele următoare DPC va ridica la cotă gurile de scurgere şi capacele căminelor de vizitare şi vor reface marcajul pentru pistele de biciclete.

Pe drumul secundar 7 se toarnă al doilea strat de asfalt. Până la sfârşitul acestei luni şi această lucrare importantă va fi finalizată.

încep lucrările de refacere pe strada W.A. Mozart. începând din 22 septembrie vor începe lucrările care presupun reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare pluvială. Pe perioada executării lucrărilor la reţele traficul pe stradă nu va fi închis, ci doar când se va începe săpătura generală. Această stradă intră în alcătuirea unui pachet de străzi finanţat din cel de-al treilea împrumut BERD.

Pe stada J.S. Bach se lucrează la aşternerea pietrei sparte şi montarea noilor borduri. Pe strada Ţiglari se lucrează în prezent la carosabil şi trotuare în zona pieţei, grădiniţei şi şcolii situate către intersecţia cu strada Constructorilor şi Orhideelor.

Pe strada Viitorului se lucrează pe primul tronson situat între Moara de Scoarţă şi Smighelschi la aşternerea stratului de piatră spartă, urmând ca până la sfârşitul acestei luni să se toarne primul strat asfaltic pe această porţiune. Pe cel de-al doilea tronson, între strada Smighelschi şi intrarea în Reşita I, se lucrează la borduri şi aşternerea stratului de balast. Pe cel de-al treilea tronson, până la Calea Guşteriţei se lucrează la săpătură generală.

 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Tudor Chirilă îi „distruge” pe Nicușor Dan și Lia Savonea: „Justiția independentă nu există. Ce face Savonea e o mineriadă!”

Artistul și activistul civic Tudor Chirilă a publicat un mesaj extrem de dur pe rețelele sociale, în care critică...

Știri pe același subiect