Zeci de sibieni au ajuns la spital de la începutul anului după ce au căzut pe gheață. 58 de oameni cu vârste cuprinse între 20 și 84 de ani au cerut ajutorul medicilor de la Spitalul Județean Sibiu, iar șase au necesitat internare.
”Persoanele care au fost internate au suferit fracturi mai grave ale membrelor. Cei care au suferit luxații, entorse, traumatisme ușoare sau fracturi ușoare care puteau fi tratate la domiciu au părăsit spitalul cu recomandări din partea medicilor”, a declarat Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.
Acesta a precizat că, în total, de la începutul anului și până în prezent s-au înregistrat 87 de fracturi la pacienți cu vârste cuprinse între 19 și 90 de ani. Pe lângă cei care au căzut pe gheață mai sunt pacienții cu fracturi din accidente rutiere sau căzături, în tot felul de circumstanțe.
În condițiile în care meteorologii anunță ninsori și răcire accentuată a vremii, pentru a preveni căderile pe gheață, medicii recomandă mersul cu pași mici, purtarea de încălțăminte adecvată care nu alunecă, evitarea bagajelor grele care împiedică păstrarea unui echilibru stabil, iar vârstnicii, dacă nu pot evita deplasările, să poate un baston pentru sprijin.




