Unii edili locali nu dau doi bani pe patrimoniul traditional si turismul rural. Sase primari au lipsit inexplicabil de la semnarea unui manifest pentru promovarea localitatilor pe care le conduc.
Promovarea turistica a oraselor si satelor din regiunile Sibiu si Tarnava si patrimoniul traditional par sa nu ii intereseze pe toti primarii. La sedinta de semnare a „Manifestului pentru protejarea mostenirii arhitecturale a oraselor si satelor din regiunea Sibiu si Tarnava si pentru promovarea turistica a acestora” au participat doar 11 dintre cei 17 primari asteptati. Pentru ca cei sase edili nu si-au anuntat din timp absenta, sedinta a inceput cu intarziere, primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, sperand pana in ultimul moment ca scaunele vor fi ocupate.
Manifestul a fost semnat de cei 11 edili impreuna cu primarul Iohannis in prezenta lui Giorgio Ficcarelli (foto), seful echipei de tranzitie Phare din cadrul reprezentantei Comisiei Europene. Acesta s-a aratat interesat de sustinerea initiativei, considerand ca fiecare sat din judetul Sibiu reprezinta un patrimoniu. „Sunt convins ca mediul rural din regiunea aceasta are un potential mare de dezvoltare”, a declarat Giorgio Ficcarelli intr-o romana perfecta.
Documentul reprezinta un pas important in alcatuirea unei strategii pentru restaurarea patrimoniului si promovarea turistica a zonelor. Prin semnarea manifestului, primarii prezenti s-au aratat interesati de conservarea valorilor traditionale si de monitorizarea procesului de reabilitare a caselor. Astfel, acestia se vor asigura de folosirea materialelor de constructie conventionale (caramida, lemn, tigle ceramice) si de interzicerea tamplariei PVC pentru ferestre.
Teodor Banciu, primarul orasului Saliste, a semnalat faptul ca localitatile au nevoie in continuare de sutinere, in primul rand financiara.