Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, Ministerul Educaţiei a anunţat printr-o adresă că zilele de 2 şi 3 mai vor fi recuperate. În baza legii potrivit căreia în zilele prevăzute a fi libere, în unităţile de învăţământ preuniversitar nu se desfăşoară cursuri, în perioada 1-6 mai, elevii se vor bucura de vacanţă.
Însă, ca structura anului şcolar 2012 – 2013 să fie respectată, zilele de 2 şi 3 mai se recuperează. Potrivit adresei de la minister, cursurile neefectuate în data de 2 mai se recuperează în data de 20 aprilie 2013, iar cele neefectuate în data de 3 mai, se recuperează în oricare din zilele de sâmbătă, începând cu data de 27 aprilie, dar nu mai târziu de data de 25 mai 2013. Pentru că ministerul a lăsat în baza consiliilor de administraţie ale inspectoratelor şolare decizia cu privire la cea de-a doua recuperare, cei de la Sibiu au decis ca orele din data de 3 mai să fie recuperate în 18 mai 2013.




