Liviu Dragnea vine la Sibiu pentru o dezbatere despre regionalizare

spot_img
Cele mai citite

Vicepremierul Liviu Dragnea va dezbate joi la Sibiu proiectul regionalizării-descentralizării României. Evenimentul va avea loc în Sala Festivă a Bibliotecii Astra, corp A, între orele 10.30 și 16. 

 

Potrivit unui comunicat de presă, „la dezbatere sunt aşteptaţi să participe reprezentanți ai autorităţilor și instituțiilor de la nivelul administraţiei publice locale și centrale, ai societății civile, specialişti din mediul universitar şi academic, astfel încât să se asigure premisele elaborării unui cadru legal eficient, coerent, adaptat realităţilor economice, sociale, culturale”.  

În perioada următoare, vor avea loc dezbateri în toată țara pe tema proiectului Reforma administrativ-teritorială, mai multă eficiență în administrația locală din România”, cofinanțat prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative.

 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

De la robotică la omenie: Cum a crescut KUKA Sibiu alături de comunitate în 15 ani de excelență.

Un interviu despre leadership transcultural, inovație industrială și transformarea Sibiului în „a doua casă”.La aniversarea a 15 ani de...

Știri pe același subiect