6.3 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

Cum stăm cu fericirea în lume

Cele mai citite

România se află pe locul 90 într-un raport care a urmărit să stabilească gradul de fericire al țărilor lunii. Este vorba despre raportul World Happiness pe 2013, publicat luni, 9 septembrie de Earth Institute din cadrul Universităţii Columbia.Conform acestuia, cele mai fericite ţări din lume sunt în nordul Europei, în timp ce România se află pe locul 90, înaintea Ungariei şi Bulgariei, dar în spatele Greciei sau Libiei.

Publicitate

Danemarca, Norvegia, Elveţia, Olanda şi Suedia sunt cele mai fericite ţări din lume, potrivit raportului. Rwanda, Burundi, Republica Centrafricană, Benin şi Togo – toate situate în zona subsahariană a Africii – se află pe ultimele locuri ale clasamentului.

Statele Unite se clasează pe locul al 17-lea, în spatele Canadei (locul 6), Australiei (locul 10), Israeului (11), Emiratelor Arabe Unite (14) şi Mexicului (16), potrivit Earth Institute.

Raportul clasează Marea Britanie pe locul 22 între cele mai fericite naţiuni din lume, Franţa pe 25, Germania pe locul 26, Japonia pe locul 43, Rusia pe 68 şi China pe 93.

România se află pe locul 90, cu o medie de 5.033, în spatele Cehiei (locul 39), Poloniei (locul 51), Republicii Moldova (locul 53), Croaţiei (locul 58), Albaniei (locul 62), Belarusului (locul 66), Greciei (locul 70) şi chiar Libiei (78), Pakistanului (81) şi Kosovo (locul 83).

În spatele României se află Serbia (106), devansată de Irak (105), Bosnia Herţegovina (107) şi Ungaria (110). Egiptul, care traversează o criză politică şi de securitate după demiterea de către armată, la 3 iulie, a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, se află pe locul 130, în timp ce Afganistanul, devastat de aproape 12 ani de război, se clasează pe locul 143, fiind urmat de Bulgaria.

Sondajul global a fost efectuat între 2010 şi 2012. În timp ce „lumea a devenit un loc mai fericit şi mai generos în ultimii cinci ani”, schimbările politice şi economice au condus la o reducere a nivelului de bunăstare în unele naţiuni, afirmă raportul.

Grecia, Italia, Portugalia şi Spania au coborât dramatic în clasament din cauza impactului crizei din zona euro, în timp ce Egiptul Myanmarul şi Arabia Saudită au înregistrat scăderi din cauza recentelor probleme politice şi civile.

Egiptul a avut cea mai mare scădere a nivelului de fericire. Pe o scară de la 1 la 10 – 10 fiind nivelul cel mai ridicat de fericire -, Egiptul obţine o medie de 4,3 în 2012, comparativ cu 5,4 în 2007.

Angola, Zimbabwe şi Albania înregistrează cele mai mari creşteri dintre toate ţările.

Guvernele care îşi propun creşterea gradului de fericire a populaţiei ar trebui să aloce un procent mai mare din bugetul sănătăţii tulburărilor mentale, care reprezintă cel mai important „factor de nefericire” în ţările evaluate, afirmă autorii studiului.

„Oamenii pot fi nefericiţi din diverse motive – de la sărăcie şi lipsa unui loc de muncă până la problemele familiale şi afecţiunile fizice”, afirmă raportul. „Dar în toate societăţile, tulburările mentale cronice reprezintă o cauză ce influenţează într-o mare măsură nefericirea”. „Dacă vrem o lume mai fericită, avem nevoie de o cu totul altă abordare asupra sănătății mintale”, conchide raportul. (Sursa Mediafax)

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Nebunie pe Municipal. FC Hermannstadt revine de la 0-1, a condus, dar a fost egalată în prelungiri

FC Hermannstadt a făcut un bun, duminică seara, cu FCSB, reușind să revină de la 0-1, dar în final...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect