25.2 C
Sibiu
vineri, iulie 4, 2025

Unul dintre tâlharii care au intrat peste o vârstnică, arestat. Poliţiştii îl caută pe al doilea

Cele mai citite

În cursul zilei de marţi, tânărul de 16 ani reținut de polițiștii din Mediaș sub suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni de tâlhărie a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș și ulterior, Judecătoriei Mediaș cu propuneri de arestare preventivă. Împotriva acestuia instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Aceeași măsură a fost dispusă de instanță și pe numele celui de-al doilea suspect, fiind emis mandat de arestare preventivă în lipsă pentru o perioadă de 30 de zile, pentru aceeași faptă.
Vă reamintim faptul că o medieşeancă în vârstă de 76 de ani a permis accesul în imobil a doi tineri care, prin folosirea violenței, i-ar fi sustras un portofel în care deținea 200 de lei și actul de identitate. Tâlhăria s-a petrecut duminică, minorul de 16 ani fiind identificat în cursul zilei de luni de poliţişti. În prezent oamenii legii îl caută pe al doilea tâlhar, un alt tânăr în vârstă de 21 de ani.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Lucrări finalizate la Grădinița 5 Sibiu. Unitatea a fost modernizată și eficientizată energetic

Primăria Sibiu a finalizat lucrările de modernizare și eficientizare energetică a clădirii Grădiniței nr.5, de pe strada Siretului.Peste 140...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect