Cea de-a cincea ediţiei a Cupei „Mas Oyama Memorial” va avea loc week-end-ul acesta la Sibiu. Sala Transilvania va fi una deschisă karate-ului kyokushin de dimineaţa până în jurul orei 4 în cele două zile de concurs. La competiţia internaţională s-au înscris aproximativ 250 de sportivi din România, Ungaria, Israel şi Grecia. Aceştia se vor duela la kata şi kumite, probele tradiţionale acestei discipline. Întrecerea este dedicată tuturor vârstelor, copii, juniori, tineret şi seniori. La finalul turneului se vor decerna premiile pentru învingători, plus „Cea mai bună tehnică”, „Cel mai bun spirit” şi „Cel mai bun luptător”, titluri pentru luptătorii cu o prestaţie aparte pe saltea.
Evenimentul este organizat de către CS Musashi Dojo Sibiu împreună cu IKOK Sosai România (Federaţia de Kyokushinkai Tradiţional din România) ce îşi are sediul în oraşul de pe malul Cibinului. Aceştia îi au ca parteneri pe Primaria Municipiului Sibiu, Casa de Cultura a Municipiului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Serviciul Public „Sala Transilvania Sibiu”, Direcţia pentru Tineret si Sport a Judeţului Sibiu, S.C. MAARQUARDT SCHALTSYSTEME SCS, S.C. SIMBA CATERING Sibiu, S.C. GLOBAL GYM S.R.L, S.C. ROMSTAR S.R.L Sibiu, S.C. BITECO S.R.L. Sibiu . Intrarea este gratuită pentru doritorii de a vedea unul dintre cele mai dure sporturi de contact, iar fizicalitatea nu poate lipsi.




