17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Adio blocuri ANL în 2017. Amendamentul la Legea Bugetului a fost respins

Cele mai citite

Municipalitatea medieșeană trebuie să mai aștepte cu punerea în aplicare a proiectului privind construcția unor locuințe de tip ANL în zona străzii Gheorghe Lazăr, unde funcționează târgul de vechituri din oraș. Amendamentul parlamentarilor Partidului Național Liberal, care solicitau 19.600 de lei pentru demararea lucrărilor, a fost respins de către majoritatea PSD-ALDE. Deputații PNL au propus ca sursă de finanțare diminuarea sumelor prevăzute pentru acțiunile generale ale Ministerului Finanțelor Publice, iar motivul respingerii amendamentului este că sursa de finanțare mentionată nu poate fi avută în vedere.
Primăria Mediaș și-a propus să construiască locuinţe pentru tineri pe strada Gheorghe Lazăr în locaţia în care funcţionează în prezent târgul de vechituri. Pentru acest proiect au fost solicitate fonduri guvernamentale încă de acum 5 ani, atunci când a fost aprobat şi un Plan Urbanistic de Zonă. Între timp a fost aprobat și studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Echipare tehnico-edilitară blocuri A.N.L., astfel încât în momentul în care vor exista fonduri proiectul să poată demara. Complexul de patru blocuri pentru tineri de pe strada Gheorghe Lazăr va costa peste 19 milioane de lei.

spot_img
Ultimele știri

Cum îți afectează junk food-ul memoria în doar patru zile: studiu recent despre impactul dietei bogate în grăsimi asupra creierului

Consumul de alimente de tip junk food, precum cheeseburgerii și cartofii prăjiți, nu influențează doar silueta, ci poate avea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect