Sala de ședințe a Primăriei din Agnita s-a bucurat miercuri de cea de-a doua întâlnire din seria de cinci pe care Consiliul Județean Sibiu și Camera de Comerț le organizează cu scopul de a face din anul 2014 unul al dezvoltării economice, fiecare întânire de acest tip fiind dedicată propunerilor pentru zona Valea Hârtibaciului.
Discuțiile s-au axat pe crearea unui brand al zonei, care ar putea fi denumită Valea Verde, motiv pentru care localnicii își doresc cât mai multe proiecte de dezvoltare, dar care să fie obligatoriu de natură ecologică. Practic, propunerile au fost pentru reintroducerea meșteșugurilor și crearea liniilor de studii tehnice pentru acestea, pentru agricultură ecologică, dar și pentru ferme școlare, în special în zootehnie. Mulți participanți au solicitat sprijin pentru construirea de abatoare ca să nu mai fie nevoiți să vândă animale vii, mult mai ieftin.
O altă solicitare, motivată cu argumente, a fost pentru includerea Văii Hârtibaciului în categoria zonelor defavorizate, pentru a putea primi subvenții și pentru a atrage mult mai ușor investitori. Pentru aceasta, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va pregăti documentația necesară pe care o va înainta Executivului, singurul care poate emite o astfel de hotărâre.
La această întâlnire au participat preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, prefectul judeţului, Ovidiu Sitterli, directorul executiv al Camerei de Comerț Sibiu, Eugen Iordănescu (în calitate de moderator), parlamentarii Nicolae Neagu, Gheorghe Roman și Iacob Pușcaș, consilieri judeţeni, șefi de instituţii deconcentrate, primarii localităţilor, consilieri locali, agenţi economici, GAL-uri şi ONG-uri.
Președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, a spus: ”Să redăm Văii Hârtibaciului strălucirea de altădată”.
”Astăzi începem să definim împreună prioritățile microregiunii Văii Hârtibaciului, căreia trebuie să îi redăm strălucirea de altădată și speranța oamenilor, în special a tinerilor, care așteaptă de la noi răspunsuri. Aceste răspunsuri le putem afla doar împreună, motiv pentru care am inițiat aceste întâlniri”, a spus Ioan Cindrea, care a adăugat că toate proiectele prioritare vor fi susținute de Consiliul Județean și de Prefectură și se va încerca atragerea de capital pentru finanțarea acestor proiecte care vor fi promovate și la întâlnirea economică ce va avea loc cu ambasadori din diverse țări.
La rândul său, prefectul Ovidiu Sitterli a spus că Programul de Guvernare, la fel ca și strategia de dezvoltare a CJS nu sunt niște idei abstracte și astfel de întâlniri au ca rezultat preluarea de la unitățile administrativ teritoriale a priorităților acestora pentru zona respectivă.
În final, directorul executiv al Camerei de Comerț Sibiu, Eugen Iordănescu a spus că: „Noutatea în județul Sibiu, astăzi, este aceea că ne gândim la un nivel strategic intermediar, între comune și orașe, și Consiliul Județean. Sunt proiecte prea mari ca să poată fi promovate și susținute de o singură comună, și în același timp, sunt proiecte prea mici ca să poată fi promovate și implementate de Consiliul Județean, sau de către entități care lucrează la nivelul regiunii șapte centru. Și atunci ne dorim ca pentru prima dată să avem un nivel de intermediar de programare strategică și de plac de acțiune, între unitățile administrativ-teritoriale și Consiliul Județean, care va fi finanțat atât de jos în sus, cât și de sus în jos”.
Următoarele reuniuni vor avea loc la Sălişte, în 29 ianuarie, pentru Mărginimea Sibiului, la Miercurea Sibiului în 5 februarie pentru Ţara Secașelor, și se încheie la Copşa Mică, în 19 februarie, pentru Valea Târnavelor.




