7.4 C
Sibiu
joi, noiembrie 28, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Au fost aleși finaliștii Selecţiei Naţionale Eurovision

Cele mai citite

Mihai Trăistariu, Xandra şi Ramona Nerra se numără printre cei zece finalişti ai Selecţiei Naţionale Eurovision, aleşi în urma show-ului difuzat live, duminică seara, de TVR, relatează Agerpres.
În urma semifinalei Eurovision România, au fost aleşi zece artişti finalişti din cei 15 concurenţi intraţi în competiţie.
Cei care vor concura pe 5 martie pentru un loc pe scena Eurovision de la Kiev sunt: Ana Maria Mirică, cu piesa „Spune-mi tu”, Tavi Colen şi Emma, cu „We own the night”, Maxim, alături de Nicolae Voiculeţ – „Adu-ţi aminte”, Ramona Nerra – „Save Me”, Eduard Santha – „Wild Child”, Instinct – „Petale”, Cristina Vasiu – „Set the Skies on Fire”, Mihai Trăistariu (Mihai) – „I Won’t Surrender”, Xandra – „Walk on By” şi Ilinca feat. Alex Florea – „Yodel It”.
Finaliştii au fost aleşi în urma votului juriului. Cei cinci juraţi au fost: Luminiţa Anghel, Ovi Jacobsen, Adrian Romcescu, Paula Seling şi Andrei Tudor.
Dacă la Semifinala din 26 februarie membrii juriului au ales cele zece piese finaliste, în data de 5 martie câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de către public, prin televot.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union, cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).
Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.
Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Alături de România, în competiţie s-au mai înscris 42 de ţări.
Sursa: agerpres.ro

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Surpriză totală la alegerea viceprimarului din Mediaș. Ce s-a întâmplat la ședința de joi

Proiectul pentru alegerea viceprimarului municipiului Mediaș a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de joi.Aleșii locali...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect