6.3 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Performanţe deosebite ale boxerilor sibieni

Cele mai citite

Boxerii sibieni s-au prezentat excelent la competiţii de-a lungul ultimilor ani, iar reuşitele generaţiei din acest moment o demonstrează. Astfel, medalii naţionale şi internaţionale, la Cupa României, şi componenţi ai lotului naţional al României sunt rezultatele foarte bune cu care se pot mândri sportivii de la CSM Sibiu. În anul recent încheiat nu a fost nici o abatere de la regulă pentru elevii tehnicienilor Gheorghe Niţă şi Emil Bihoreanu. Ei au reuşit performanţe deosebite, în ciuda unei săli şi a unor condiţii de pregătire decente.

Sportivii antrenaţi de Gheorghe Niţă
Şandor Florin – bronz Cupa României Cadeţi şi Campionatul Naţional, categoria 38,5 KG
Covaciu Claudiu – Dublu Campion Naţional, Locul III la Campionatele Europene juniori
Covaciu Lilian – Campion, Naţional la Tineret, Component al lotului naţional de juniori al României, categoria 54 KG
Suciu Vasile – Campion Naţional la Tineret, component al lotului naţional de tineret al României, se pregăteşte cu Feri Vaştag la Reşiţa, Categoria 56 KG
Vesa Paula – Campioană Naţională, locul V la Campionatele Europene, locul 9 la campionatele Mondiale, componentă a lotului naţional al României, categoria 51 KG

Publicitate

Sportivii antrenaţi de Emil Bihoreanu
Stoica Irina – Campionă Naţională, categoria 64 KG
Marin Sergiu – Bronz Campionatul Naţional de Juniori, Argint la Cupa României, categoria 52 KG
Ungurean Sorin – Locul III la Campionatul Naţional de Tineret, categoria 52 KG
Ciociu Alexandru – Bronz la Campionatul Naţional de cadeţi, categoria +80 KG
Popa Antonie – Locul IV la Camp. Naţional de Juniori, categoria 57 KG.

spot_img
Ultimele știri

Lovitură de stat la Moscova? Elitele lui Putin încep să se desprindă

Discuțiile și zvonurile despre o posibilă lovitură de stat la Moscova revin în forță, de această dată mai apăsate...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect