Formaţia alcătuită din jucătoarele Andreea Dragoman, Diana Muntean, Cristina Dumitrescu şi Beatrice Toth a cucerit medalia de bronz la Campionatul Naţional de Tenis de Masă valabil Junioarelor I. Întrecerea s-a desfăşurat în week-end, la Câmpulung. Au participat cele mai bune „trupe” din ţară. Echipa CSM Slatina a câştigat aurul, exact precum se aştepta. Pe poziţia secundă s-a clasat formaţia CSM Bistriţa. În concursul băieţilor, clasamentul a avut alte trei echipe medaliate faţă de fete. Tenismenii de la CS Pristavu Câmpulung au fost cei mai buni. Ei au fost urmaţi de către echipele LPS Constanţa şi CSM Buzău.
Andreea Dragoman, Diana Muntean, Cristina Dumitrescu şi Beatrice Toth reprezintă CS Romgaz Mediaş. Ele au fost iniţiate în sportul de performanţă de către Gheorghe Vaida. În acest moment, fetele se pregătesc cu antrenorii Cristian Cucean şi Dan Daniel. „A fost un concurs destul de greu pentru care ne-am pregătit mult. Cu toate că ne doream un pic mai mult, eu cred că este un rezultat bun pentru noi. Mă bucur foarte mult că am o echipă la Mediaş cu care pot lupta la concursurile naţionale pentru medalie”, a declarat Andreea Dragoman.




