2.4 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Dana Loghin, campioană naţională de tineret

Cele mai citite

Cel mai bun sportiv al Judeţului Sibiu în anul precedent a început 2014 în aceeaşi manieră extraordinară, cu medalii şi titlu naţional. Daniela Loghin a arătat că rămâne cu şanse mari de a-şi păstra numele pe prima treaptă a Sibiului încă de la începutul sezonului.

Atleta din Mediaş a pornit în noul an cu Campionatul Naţional al Cluburilor din Spania, competiţie extrem de puternică. Ea a obţinut medalia de bronz cu timpul de 9 minute, 24 de secunde şi 3 sutimi, timp care rămâne cel mai bun până acum şi care este mai aproape de pretenţiile tehnicianului său. Apoi s-a întors în România, unde week-end-ul trecut a participat la Campionatul Naţional de Sală la Seniori şi Campionatul Naţional de Sală la Tineret. La primul concurs a fost pe poziţia a treia, performanţă senzaţională având în vedere faptul că ea este mult mai tânără decât toate participantele. Dovadă stă şi faptul că primul loc a fost ocupat de Ancuţa Bobocel, alergătoarea numărul 1 a ţării în ultimii 4 ani.  Apoi, a trecut la Tineret, proba şi categoria sa, unde nu a avut adversar ca şi în 2013. Ea a luat medalia de aur cu timpul 9:40:33. Ultimele două rezultate au fost cu atât mai impresionante datorită faptului că atleta de la CSŞ Mediaş a avut o inflamaţie la un deget, care i-a dat mari bătăi de cap până la start-ul curselor.
Dana Loghin : „Acest concurs a fost bun. Am avut mici emoţii din cauza unei accidentări. În săptămâna concursului am avut o mică inflamaţie la gleznă şi nu puteam să alerg din cauza ei. Am făcut o pauză de patru zile”, a declarat sportiva pentru Nova TV.

spot_img
Cick
Ultimele știri

Primăria Comunei Rășinari a semnat oficial actul de înfrățire cu localitatea Saint-Armel din Franța

Daniela ArnăutuPrimăria Comunei Rășinari marchează un moment de referință pentru comunitatea locală, prin semnarea oficială a actului de înfrățire...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect