17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Meci splendid la Sala Mică! CSU Sibiu a câştigat duelul pentru locul 2

Cele mai citite

IMG_9375Jucătorii antrenaţi de Alexandru Kovacs au făcut o nouă partidă mare în Campionatul Naţional de Baschet Masculin. Cu puţin timp în urmă, la Sala Mică de lângă Teatrul Radu Stanca, galben-albaştri au învins ABC Athletic Constanţa, după un joc  splendid. A fost 66-65 la final, învingătoarea fiind hotărâtă abia după fluierul arbitrului. Arena a fost plină, la meci au asistat şi baschetbaliştii echipei de seniori ai lui CSU, şi antrenorul Dan Fleşeriu, şi galeria „vulturilor”. A fost o atmosferă grozavă pe toată durata partidei, care a fost extrem de tensionată.


Victor Bogdan, „nervii tari” la libere, Paul Bogdan, magistral în acţiuni 
                                                                                          
Primele trei sferturi au aparţinut gazdelor, care au început bine jocul , au ajuns la conducere şi au intrat în avantaj şi la pauză (43-36), şi în minutul 30, 51-45. Ultimul sfert a fost decisiv! Constănţenii au reîntors disputa în numai un minut şi jumătate, marcând 7 puncte, faţă de zero ale sibienilor şi scorul arăta 51-52. Au urmat minute grozave pentru Paul Bogdan şi Vlad Golea, care au pus opt puncte pe tabelă, faţă de numai unul al „marinarilor” şi CSU revenea în avantaj, 59-53, în minutul 35. Cele 5 minute rămase au fost pasionante, oaspeţii apropiindu-se la 59-58, în min.36, egalând scorul la 61, în min.37, şi trecând imediat în avantaj, 61-63. În acel moment, Paul Bogdan a fost magistral. Din două acţiuni individuale nemaipomenite, „şesarul” a reuşit să introducă mingea în coş în ambele şi CSU a revenit la conducere, 65-63. Nu a fost suficient, la faza imediat următoare, Constanţa a egalat, cu 30 de secunde rămase până la fluierul arbitrului.

A urmat atacul lui CSU, căpitanul Victor Bogdan a fost faultat şi cu 11 secunde rămase, el a ajuns la libere, unde a avut o zi foarte bună în tot jocul. A reuşit una din cele două, şi Sibiul conducea cu 66-65. Oaspeţii au avut şansa de a egala sau câştiga, pe ultimul atac, dar apărarea „vulturilor” nu le-a lăsat spaţii libere, iar juniorii U18 de la CSU Sibiu au obţinut un succes foarte important pentru moralul lor. La final, ei au sărbătorit cu proprii suporteri, care şi-au arătat aprecierea pentru evoluţia lor scandându-le „Suntem mândri de voi!”. Pe lângă fraţii Bogdan, toată formaţia a făcut un meci bun, Vlad Golea şi Sebastian Costeiu recuperând mingi importante şi marcând exact când echipa lor avea nevoie, Darius Vintilă luptându-se mult cu adversarii pentru minge, Andi Călin s-a apărat foarte bine, iar în atac a căutat tot timpul spaţii libere în defensiva oponenţilor.  Trebuie remarcat şi faptul că sibienii au rezistat fizic în faţa constănţenilor, care erau mai înalţi şi mai „grei”.

„Vreau să felicit întreaga echipă! Copii au jucat ceea ce le-am cerut. I-am rugat să schimbăm apărările, să alternăm din zonă în om la om, din om la om în schimb de oameni cu capcană şi au făcut. Le mulţumesc copiilor pentru că au făcut un efort mare. A fost extraordinar de greu pentru că ştiam că doi din cei mai buni jucători au avut probleme medicale: Paul Bogdan şi Vlad Golea. Vlad a jucat cu infiltraţii după o inflamaţie la gleznă, iar Vlad la obraji. Pe această cale vreau să îi felicit pe amândoi pentru că au jucat accidentaţi. Au jucat foarte bine. Meciul a fost ca şi la Constanţa, unde la fel a fost egalitate, şi am pierdut acolo în prelungiri. Mi-am dorit enorm să vină suporterii. Am vorbit cu galeria de mult timp pentru acest meci şi i-am rugat frumos să vină să-i susţină pe aceşti copii minunaţi pentru că măcar, în afară de eforturile pe care le face Horaţiu şi galeria, care sunt alături de ei, în rest nimeni nu ne prea bagă în seamă, nu ne întreabă unde ne antrenăm, în ce condiţii am câştigat locul 3 anul trecut, în ce condiţii ne-am calificat anul ăsta. Măcar bucuria asta să o aibă copii, să vadă că au un public numeros la meci. Faptul că a venit atât de multă lume i-a motivat pe copii şi sper că dacă o să ne calificăm la turneul final Divizia B să fie iar alături de noi. Sperăm să facem turneul la Sibiu”, a declarat Alex Kovacs.

Pentru CSU Sibiu, aceasta a fost cea de-a noua victorie în grupa a II-a a Turneului Semifinal. Succes, care le garantează aproape sigur locul II în grupă, cu două runde rămase până la final. Etape în care vor întâlni ultimele două clasate. „Meciurile acestea o să le folosim pentru turneul final, să mai punem la punct anumite lucruri şi să fim mai sincronizaţi când schimbăm apărările”, a mai spus antrenorul sibian.
Clasament grupă:

  1. 4 Sports Agronomia Bucureşti – 11 victorii
  2. CSU Sibiu – 9 victorii şi 3 înfrângeri
  3. ABC Athletic Constanţa – 7 victorii şi 5 înfrângeri
  4. CSŞ Bega Timişoara – 5 victorii şi 6 înfrângeri
  5. CS Mureşul Tg.Mureş – 5 victorii şi 6 înfrângeri
  6. Phoenix LPS Galaţi – 3 victorii şi 8 înfrângeri
  7. CS Spike Bucureşti – 3 victorii şi 8 înfrângeri
  8. Sevlar Ploieşti – 2 victorii şi 9 înfrângeri

* Celelalte echipe au un meci mai puţin faţă de sibieni şi constănţeni


Formaţia care va reprezenta Sibiul la Turneul Final pe ţară Under 18 este alcătuită din următorii baschetbalişti: Horia Bobanga (născut 1999), Sebastian Costeiu (n.1999), Bogdan Gheorghe (n.1999), Victor Bogdan (căpitan, n.2000), Paul Bogdan (n.2000), Darius Vintilă (n.2000), Vlad Golea (n.2000), Robert Oprişu (n.2000), Rareş Malene (n.2000), Antonio Morariu (n.2000), Fernando Morariu (n.2000), Sorin Cetean (n.2000), Patrick Pascu (n.2001), Radu Golea (n.2001) şi Andi Călin (n.2001, component al lotului naţional U16).

spot_img
Ultimele știri

Cum îți afectează junk food-ul memoria în doar patru zile: studiu recent despre impactul dietei bogate în grăsimi asupra creierului

Consumul de alimente de tip junk food, precum cheeseburgerii și cartofii prăjiți, nu influențează doar silueta, ci poate avea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect