1.000 de oameni au participat duminică, 30 aprilie, la conferința susținută de PS Daniil, Episcopul Locțiitor Ortodox Român al Episcopiei Dacia Felix, din Serbia. Evenimentul, intitulat „Parusia Domnului – Orizontul nostru de așteptare” a avut loc la Biserica ”Înălțarea Domnului” și „Sf.Ierarh Nicolae”, de pe Bulevardul Mihai Viteazu.
Redăm mai jos textul integral al conferinței:
„Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.” (Faptele Apostolilor 1, 9-11).
Parusia Domnului va fi cel mai important şi este cel mai aşteptat eveniment al viitorului şi al Revelaţiei eshatologice. Parusia Domnului o aşteaptă sfinţii Apostoli încă din ziua Înălţării Domnului la cer, potrivit făgăduinţei celor doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb. Parusia Domnului o aşteaptă cei dintâi creştini botezaţi la Cincizecime în Ierusalim, cei dintâi ucenici ai Domnului, care în Antiohia s-au numit întâia dată creştini (Faptele Apostolilor 11, 26); martirii şi mucenicii, cuvioşii şi mărturisitorii, patriarhii şi proorocii, Apostolii şi Evangheliştii, sfinţii Părinţi ai Bisericii. Parusia Domnului o aşteaptă Biserica de la Cincizecime, lumea, de la creaţie şi omul de la zidirea lui. Parusia Domnului o aşteaptă fiecare om de la naşterea lui şi mai ales de la Botezul lui. Parusia Domnului o aşteaptă sfântul Arhidiacon Ştefan şi orice repausat sau adormit în Domnul (Apocalipsă 14, 13); cei chemaţi la ospăţul Nunţii Mielului (Apocalipsă 19, 9) şi fecioarele cele înţelepte cu candelele aprinse (Matei 25, 1-13). Din adâncuri de morminte morţii ne privesc pe noi; dar privesc şi spre Cerul Parusiei, aşteptând Învierea cea de Apoi. Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie în Epistola 8 despre „sfârşitul (lumii) pe care îl murmură toate”. Timpul Parusiei este „în toată vremea şi în tot ceasul”. Treptele Parusiei sunt: Întruparea, Răstignirea, Învierea, Înălţarea şi Cincizecimea. Duhul Sfânt pregăteşte drumul Parusiei şi „drepte face cărările ei”. Pentru Biserică drumul Parusiei este un drum spre Emaus; pentru lume drumul Parusiei este un drum al Damascului. Pentru toţi Parusia va fi precum Revelaţia din Patmos. Vedenia Parusiei o avem la Daniel 7, 13; Matei 24, 27; Apocalipsă 1, 7.
Făgăduinţa Parusiei o desluşim şi o citim în Matei 24–25; la Cina cea de Taină (Ioan 14, 1-3); şi mai ales la Înălţarea Domnului de pe Muntele Măslinilor (Faptele Apostolilor 1, 10-11). Certitudinea Parusiei rezidă în cuvintele: „Venirea Lui este sigură ca ivirea zorilor.” (Osea 6, 3) şi în asigurarea Domnului: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24, 35). Parusia Domnului va fi precedată de evenimentele eshatologice ale Revelaţiei, care vor fi: arătarea pe cer a Semnului Fiului Omului (Matei24, 30); glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu (I Tesaloniceni 4, 16); fulgerul Parusiei (Matei 24, 27); desfacerea celor şapte peceţi, glasul celor şapte trâmbiţe şi vărsarea celor şapte potire; trimiterea secerei Fiului Omului Care şade pe un nor alb, prin înfricoşătoare cuvinte (Apocalipsă 14, 16); căderea Babilonului celui mare şi pogorârea cetăţii sfinte a Noului Ierusalim, din cer, de la Dumnezeu (Apocalipsă cap. 18 şi 21); precum şi norul Parusiei, Învierea morţilor şi tronul Judecăţii lui Dumnezeu. Parusia Domnului este orizontul nostru de aşteptare încă din ziua a VI-a a Facerii – a creării omului pe pământ, în Eden. Parusia Domnului o dorim din ziua jertfei lui Abel, din ziua răpirii lui Enoh la cer şi din ziua zborului porumbelului cu ramura de măslin şi a arătării curcubeului legământului. Pe orizontul Parusiei Domnului sunt înscrise ca aşteptări: ziua Teofaniei de la Mamvri şi a Epifaniei de la Iordan; ziua jertfei lui Isaac de pe Moria şi a Mântuitorului Iisus Hristos de pe Golgota. Orizontul nostru de aşteptare este luminat de noaptea revelaţiei scării cerului de la Betel şi de Steaua din noaptea Naşterii Domnului în Betleem. Orizontul nostru de aşteptare a Parusiei Domnului este luminat de ziua revelaţiei rugului aprins din Sinai şi de ziua Pogorârii Duhului Sfânt sub chip de limbi de foc la Cincizecime sau Rusalii. Aşteptăm Venirea Domnului din ziua despărţirii Mării Roşii de către Moise; a Iordanului de către Iosua, sfântul Ilie şi Elisei şi a Eufratului, din Apocalipsă 16, 12. Aşteptăm Parusia Domnului din ziua opririi soarelui şi a lunii pe cer de către Iosua şi a întoarcerii cadranului lui Ahaz cu zece trepte înapoi prin Isaia proorocul – în aşteptarea noastră, a întârziaţilor – şi a întunecării soarelui şi a lunii pe cer, în Vinerea Patimilor. Aşteptăm Parusia Domnului din ziua aşezării pietrei de hotar al veacurilor de la Eben-Ezer de către Samuel şi a desprinderii pietrei, nu de mână, din visul lui Nabucodonosor, tâlcuit de către sfântul prooroc Daniel (2, 34). Aşteptăm Parusia Domnului din ziua aşezării lui Iov pe grămada de gunoi de la marginea cetăţii şi a şederii lui Iona în coliba de la răsărit de Ninive, pentru a aştepta amândoi şi noi împreună cu ei, Venirea Domnului.
Aşteptăm Parusia Domnului din ziua sfinţirii templului lui Solomon din Ierusalim, prin pogorârea focului dumnezeiesc din cer. Aşteptăm Parusia Domnului din ziua aşezării sfântului Ilie la pârâul Cherit, din ziua jertfei lui de pe Carmel şi a revelaţiei de la Horeb, dar şi din ziua botezului famenului etiopian în apă. Aşteptăm Parusia Domnului din ziua vedeniei serafimilor din templu şi a descoperirii carului heruvimilor de la Chebar; din ziua înălţării sfântului Ilie la cer şi a Mântuitorului Iisus Hristos la cer, la patruzeci de zile după Înviere.
Aşteptăm Parusia Domnului din ziua revelaţiei „Celui Vechi de zile” şi a revelaţiei sfântului Ştefan din sinedriu; din ziua suirii sfântului prooroc Avacum în turnul cel de veghe şi a rugăciunii sfântului Apostol Petru de pe acoperişul casei lui Simon din Iope (Faptele Apostolilor 10, 6-9). Parusia Domnului este orizontul nostru de aşteptare din ziua Buneivestiri din Nazaret şi a unei alte mari Bunevestiri de pe Muntele Măslinilor, de la Înălţare; din ziua plecării magilor „pe altă cale spre ţara lor” şi a Întrupării Domnului; din ziua Schimbării la Faţă şi a Revelaţiei din Patmos; din ziua tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul şi din ziua răstignirii sfântului Apostol Petru cu capul în jos şi a tăierii capului sfântului Apostol Pavel; din sâmbăta învierii lui Lazăr şi din Duminica Floriilor; din Dimineaţa Învierii şi seara Cinei din Emaus; din dimineaţa Arătării pe ţărmul Tiberiadei şi din ziua descoperirii pe drumul Damascului. Parusia Domnulu – ca orizont al nostru de aşteptare – va fi precum venirea şi trecerea Mântuitorului prin uşile încuiate (ale timpului şi ale creaţiei); de aceea aşteptăm strigarea de la miezul nopţii: „Iată, Mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea Lui!” (Matei 25, 6) încă de la a patra strajă din noapte, când a venit Iisus la ucenici umblând pe mare (Matei 14, 25). Acesta este orizontul nostru de aşteptare pe care îl credem, îl nădăjduim, îl mărturisim, îl propovăduim, şi-l contemplăm, precum într-o „dimineaţă fără nori” (II Regi 23, 4) al Parusiei Domnului, a Învierii celei de Apoi şi a Înfricoşătoarei Judecăţi.
Orizontul nostru de aşteptare a Parusiei Domnului sau a celei de A Doua Veniri al lui Hristos, care va deschide uşile împărăteşti ale Revelaţiei eshatologice, va fi străbătut şi cutremurat, mai devreme sau mai târziu, de înfricoşătoarele cuvinte ale Apocalipsei: „Şi am privit şi iată un nor alb şi Cel ce şedea pe nor era asemenea Fiului Omului, având pe cap cunună de aur şi în mână seceră ascuţită. Şi iată un alt înger a ieşit din templu, strigând cu glas mare Celui ce şedea pe nor: Trimite secera şi seceră, că a venit ceasul de secerat, fiindcă s-a copt secerişul pământului. Şi Cel ce şedea pe nor a aruncat pe pământ secera lui şi pământul a fost secerat. Şi un alt înger a ieşit din templul cel ceresc, având şi el un cuţitaş ascuţit. Şi încă un înger a ieşit din altar, având putere asupra focului, şi a strigat cu glas mare celui care avea cuţitaşul ascuţit, zicând: Trimite cuţitaşul tău cel ascuţit şi culege ciorchinii viei pământului, căci s-au copt. Şi îngerul a aruncat, pe pământ, cuţitaşul lui şi a cules via pământului şi strugurii i-a aruncat în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.” (Apocalipsă 14, 14-19).
Singur Dumnezeu va şti când va fi copt secerişul pământului şi strugurii viei pământului şi când „norul cel alb” se va transforma şi se va transfigura în norul Parusiei. „Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş!” (Ioan 4, 35).
Publicitate
