Se contractează lucrările pentru ridicarea bazei sportive la Școala Gimnazială 7 din Mediaș

Cele mai citite

Proiectul bazei sportive de la Școala Gimnazială numărul 7 din municipiul Mediaș face pași importanți. Astfel, la începutul lunii octombrie 2020, Compania Națională de Investiții a demarat procedura privind contractarea proiectării și execuția lucrărilor aferente acestei investiții.

Terenul aferent amplasamentului este situat în incinta Școlii Gimnaziale numărul 7, cu o suprafață de 1.508 metri pătrați, aici urmând să fie amenajat un teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei, tenis, precum și o clădire pentru vestiare, alei pietonale și spații verzi. În luna iunie a acestui an s-a primit din partea Companiei Naționale de Investiții informarea oficială cu privire la introducerea acestei investiții pe lista sinteză a subprogramului „Complexuri Sportive”al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
În ședința ordinară a Consiliului Local Mediaș din luna iulie a fost aprobată, prin hotărârea 186, predarea către ministerul de resort a amplasamentului aferent construcției, precum și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții.

spot_img
Ultimele știri

Piața RCA în 2026: creștere de prețuri, mai puține oferte ieftine și expansiunea asigurătorilor străini

Piața asigurărilor auto obligatorii (RCA) din România continuă să evolueze vizibil în 2026, iar datele din luna martie confirmă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect