1.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

Cum s-a schimbat Sibiul în timpul mandatelor lui Klaus Iohannis

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

Klaus Iohannis a fost validat vineri, 21 noiembrie, de Curtea Constituțională, în calitate de președinte al României. Potrivit legii, următorii pași pe care trebuie să îi facă înainte de a-și prelua postul de la Palatul Cotroceni, sunt demisia din fruntea Partidului Național Liberal și din funcția de primar al municipiului Sibiu, pe care o deține de 14 ani. Care au fost principalele plusuri pe care le-a înregistrat Sibiul în cele 4 mandate de primar ale lui Klaus Iohannis, vedem mai jos.

Zona Industrială Vest a revigorat economia locală

După perioada comunistă, economia Sibiului se prăbușea încet. Vechile fabrici s-au închis una câte una, iar șomajul ajunsese în 2000 la peste 10%. Era timpul ca locația economică Sibiu să renască. Printr-o puternică acțiune de lobby dusă de administrația condusă de Klaus Iohannis, prin prezentări ale locației în fața potențialilor investitori străini și apoi prin creearea Zonei Industriale Vest, Sibiul a început un parcurs de dezvoltare economică accelerată. Administrația locală a făcut mai mult decât să pună la dispoziție terenuri în zona industrială. Au fost introduse rețelele de utilități și amenajate drumurile, tocmai pentru a-i atrage pe potențialii investitori. Acesta a fost un proiect cu o valoare de peste 10 milioane de lei, fonduri provenite din bugetul local. Astăzi în Zona Industrială Vest lucrează peste 12.000 de angajați în cele 28 de puncte de producție, deschise în marea lor majoritate de investitori străini. În Sibiu sunt reprezentate ca ramuri economice atât industria producătoare de subansamble pentru autovehicule, dar și industria alimentară, industria textilă și cea farmaceutică.
iohannis viaduct site
zona industriala vest (3) site
Sibiu, Capitală Culturală Europeană
Sibiul și-a început parcursul de dezvoltare în perioada 2002-2003, dar ritmul s-a accelerat din 2004 atunci când Sibiul a aflat că în 2007 va purta titlul de Capitală Culturală Europeană. Administrația locală condusă de Klaus Iohannis, împreună cu toți actorii locali au făcut eforturi semnificative în toate domeniile pentru a pregăti orașul pentru anul 2007. Primăria s-a îngrijit de reabilitarea piețelor centrale și a străzilor din centrul istoric, amenajându-se și iluminatul public și arhitectural pentru a pune în valoare toate acestea. Au fost modernizate și arterele principale din oraș și a fost modernizat și Aeroportul Internațional Sibiu. Toate aceste investiții din perioada 2003- 2007 s-au ridicat la aproximativ 100 de milioane de euro.
În anul capitalei culturale, Primăria a alocat doar pentru agenda culturală peste 13 milioane de lei. Peste 2.000 de evenimente culturale au fost organizate într-un singur an în Sibiu pentru a sărbători acest an special. Dar Sibiul nu s-a oprit aici. Anul 2007 a fost un motor și nu doar un vârf al dezvoltării Sibiului. Orașul își continuă parcursul de dezvoltare și după 2007.
Schimbarea la față a Pieței Mari și a Centrul istoric
În anul 2000 centrul istoric al Sibiului era dovada vie a lipsei de lucrări de conservare și reabilitare din perioada comunistă. Primăria Sibiu a început în anul 2002 lucrările de reabilitare a străzilor și pasajelor din această zonă a orașului. Până în 2007 străzile din centrul istoric au fost pavate proaspăt, rețelele de apă și canal au fost modernizate, firele suspendate au fost coborâte în subteran, iluminatul public și arhitectural a fost complet refăcute, piețele centrale au fost modernizate și au devenit mult mai funcționale. Pasajele au fost de asemenea reabilitate. Acest proiect a depășit 35 de milioane de euro. Lucrările în centrul istoric au continuat și după anul 2007, când au fost reabilitate străzile și piețele din Orașul de Jos. Un alt proiect foarte important a fost reconfigurarea traficului în zona istorică prin introducerea de zone pietonale și semi-pietonale și a sistemului de circulație în sens unic, care au contribuit la funcționalitatea acestei zone, protejând în același timp patrimoniul construit.
sibiu-turism.ro

Infrastructura în cartiere

Nu doar centrul istoric al Sibiului a fost reabilitat. Cartierele sibiene au fost supuse unor ample lucrări de modernizare. În perioada 2006-2008 au fost modernizate principalele artere de trafic din cartiere. După 2008, s-au promovat ample proiecte de modernizare a rețelelor de apă și canalizare și a drumurilor din cartiere. În total, în perioada 2002 – 2014 au fost reabilitate peste 250 de străzi din Sibiu. Proiectul a continuat anul acesta cu reconfigurarea și modernizarea cartierului Vasile Aaron, unde s-au refăcut străzi, locuri de parcare, s-au reconfigurat spațiile verzi și locurile de joacă. Un alt proiect foarte important din punctul de vedere al infrastructurii a fost acela de creare de spații de parcare în cartiere și în centrul istoric. În prezent, municipalitatea pune la dispoziție aproximativ 11.000 de locuri de parcare.
iohannis 9 mai

120 de milioane, atrași prin fonduri structurale

Sibiul a reușit să atragă fonduri structurale în valoare de peste 120 de milioane de euro, acest succes datorându-se echipei de la nivelul administrației locale. Cu ajutorul fondurilor europene au fost reabilitate străzile Ocnei, 9 Mai, Turnului și Faurului din Orașul de Jos, a fost modernizat și extins Centrul pentru Copii cu Handicap de pe strada Aleea Streiu, a fost organizată promovarea anului cultural 2012 – Sibiu Baroc Update, a fost demarată construirea viaductului Mihail Kogălniceanu, a fost modernizată și extinsă Școala nr. 18 și urmează aceleași lucrări pentru Școala nr. 13 și a fost creată o platformă electronică de e-administrație. Un proiect extrem de important este cel de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare din Sibiu și împrejurimi. Pentru sesiunea de finanțare 2014-2020 municipalitatea are deja pregătite direcțiile prioritare pentru care se vor depune proiecte în vederea obținerii de noi fonduri structurale cu care orașul va putea să își continue dezvoltarea.
pod cibin site

Sibiul, singurul oraș din România cu 3 stele în Ghidul Verde Michelin, lansat în 2011

Astăzi, Sibiul este o locație turistică foarte apreciată pe plan național, european și chiar internațional.
„O stea înseamna că merită să te abați puțin din drum ca să vezi locul respectiv, două stele înseamnă că e bine să te abați din drum, iar trei stele înseamnă o locație care trebuie neapărat văzută”, explica în 2011 Klaus Iohannis, primarul Sibiului.
Un proiect amplu, care s-a potrivit Sibiului, a fost dezvoltarea în domeniul cultural și turistic, cele două dezvoltându-se împreună în mod natural, datorită specificului orașului.Domeniul turismului a înregistrat o dezvoltare accentuată și susținută, continuând și în prezent trendul ascendent. Numărul de locuri de cazare în municipiul Sibiu este dublu în prezent față de anul 2002, ajungând la 4.700 de locuri de cazare în hoteluri de 2, 3, 4 și 5 stele, în pensiuni și hosteluri. De asemenea, numărul de înnoptări în Sibiu a crescut constant din 2005, menținându-se trendul crescător și în prezent. Începând din anul 2004 viața culturală a orașului a crescut de la an la an. Agenda culturală a orașului, cofinanțată de municipalitate, conține în fiecare an peste 100 de evenimente care au loc în marea lor majoritate în spațiile publice. Sumele investite de administrația locală în cultură sunt importante: spre exemplu, agenda culturală a anului 2014 a fost finanțată cu peste 6,5 milioane de lei. Și sportul a fost și este susținut în continuare de Primăria Sibiu, fiind organizate în municipiul Sibiu evenimente de talie națională și internațională din diverse discipline sportive. Agenda sportivă a fost finanțată anul acesta cu peste 3,4 milioane de lei.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Avertisment: Țepele continuă la telefon. „Vă sună Ionescu Alexandru”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică a atras atenția, joi, că tentativa de fraudă în care apelanții se dau angajați...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect