Sibiu 100% vă prezintă în exclusivitate situația traficului de pasageri care au tranzitat Aeroportul Internațional Sibiu, de la preluarea sa de către Consiliul Județean, în vara lui 1997, în timpul mandatului președintelui de Consiliu Județean de atunci, Nicolae Nan, și până în prezent.
Analiza noastră are în vedere, în special, perioada anilor 2000-2025. La momentul anului 1997, aeroportul sibian a fost organizat ca regie autonomă și a trecut, de la Guvern (Ministerul Transporturilor), în subordinea instituției județene.
Ziarul nostru vă prezintă numărul pasagerilor, pe fiecare an, din 2000 până la finele anului trecut, statistică realizată după datele solicitate de Sibiu 100% și puse la dispoziție de conducerea aeroportului sibian. Astfel, în perioada 2000-2024, numărul pasagerilor care au tranzitat aeroportul sibian se ridică la 6.404.012.
Din acest punct de vedere suntem peste aeroportul internațional din Târgu Mureș, care în perioada 2005-2023 a fost tranzitat de 3,2 milioane de pasageri. În schimb, suntem la mare distanță de Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca, uzitat de peste 28 de milioane de pasageri, în perioada 2000-2023. Comparația cu aeroporturile vecine din Transilvania nu include noul aeroport de la Brașov, inaugurat anul trecut.
Momente importante care au plasat Sibiul pe harta lumii
De la preluarea Aeroportului Internațional Sibiu de către Consiliul Județean, activitatea acesteia a fost marcată de câteva repere istorice deosebite, care au avut un impact major asupra evoluției sale. Este vorba despre intrarea României în NATO (2004), în Uniunea Europeană (2007, moment ce a coincis cu obținerea de către municipiul Sibiu a statutului de Capitală Culturală Europeană).
Șirul momentelor istorice a continuat cu găzduirea de către orașul de pe Cibin a Summitul informal al șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană, desfășurat în 9 mai 2019, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, a Ceremoniei oficiale de plecare a Sanctității Sale Papa Francisc, din data de 2 iunie 2019 și obținerea, tot, în 2019, a titlului de Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană.
Din păcate, în perioada 2020-2022, am avut de-a face și cu cea mai mare pandemie sanitară de după Al Doilea Război Mondial, care a afectat destul de complex societatea sibiană și activitatea aeroportului local. Analiza este încheiată cu ultimul mare eveniment găzduit de Sibiu, adică în 2024, Marea Întâlnire a Sașilor, aflată la cea de-a doua ediție.
În plus, de la 1 ianuarie 2025, România este membră cu drepturi depline în spațiul Schengen, lucru care va avea un impact imediat asupra activității aeroportului sibian.
Cum a fost în 2024
Anul 2024 a adus rezultate bune pentru Aeroportul Internațional Sibiu. „Acest lucru se datorează, în primul rând, pasagerilor noștri, partenerilor și întregii echipe. Cu o creștere de 4,3% față de 2023, în anul 2024 am înregistrat un număr total de 573.918 pasageri în trafic care ne-au ales pentru călătoriile lor, față de 550.397 pasageri în anul 2023.
Numărul de mișcări aeronave a cunoscut o creștere ușoară de 2% cu un număr total de 6.741 mișcări în anul 2024, comparativ cu 6.608 mișcări în 2023. În ciuda provocărilor, am reușit să menținem și să consolidăm standardele de servicii pe care ni le-am propus. Am fost alături de fiecare călător, am investit în îmbunătățirea facilităților și am continuat să ne adaptăm nevoilor pasagerilor noștri. Apreciem fiecare zbor, fiecare destinație aleasă și vă mulțumim că faceți parte din povestea noastră. Fiecare pasager care ne trece pragul este o motivație în plus pentru a deveni mai buni și a depăși așteptările”, se arată în bilanțul activittății pe 2024 a AIS.
Repere care au marcat dezvoltarea Aeroportului Internațional Sibiu
2022
Aeroportul Internațional Sibiu, alături de aeroporturi din Europa, a semnat, în data de 4 februarie 2022, la Bruxelles „Declarația de la Toulouse”, întărind angajamentul industriei aviatice pentru un viitor durabil prin reducerea la zero a emisiilor de carbon. În data de 20 decembrie 2022, Wizz Air a sărbătorit 2 milioane de pasageri transportați de la Aeroportul Internațional Sibiu, de la lansarea operațiunilor sale la Sibiu în anul 2014.
2021
În anul 2021, marcat în continuare de provocările generate de apariția pandemiei de COVID-19, traficul aerian la Aeroportul Internațional Sibiu a înregistrat o redresare parțială, datorată și diversificării oportunităților de călătorie disponibile de la Sibiu, rutele nou lansate în anul 2021 susținând dezvoltarea traficului de pasageri. În acest an, la Aeroportul Internațional Sibiu și-a lansat operațiunile un nou operator aerian low-cost – Ryanair, operarea primelor sale zboruri de la Sibiu începând cu luna iunie 2021. Pe parcursul anului 2021, Ryanair a lansat curse directe spre opt noi destinații: Veneția Treviso, Corfu, Bologna, Billund, Milano Malpensa, Bruxelles Charleroi, Dublin și Liverpool.
2020
Pe fondul pandemiei COVID-19, Aeroportul Internațional Sibiu, alături de întreaga aviație, a suferit o reducere a traficului și a activității extrem de pronunțată. Efectele negative ale pandemiei COVID-19 se reflectă în cifrele înregistrate de Aeroportul Internațional Sibiu în anul 2020. Astfel, în anul 2020 numărul total de pasageri în trafic a fost de 227.838 pasageri, din care 226.154 pasageri îmbarcați – debarcați pe cursele de transport aerian comercial, cu o scădere de -69,37%, față de anul 2019, când a fost înregistrat un număr total de 743.872 pasageri.
2019
În perioada mai-iunie 2019, Aeroportul Internațional Sibiu a deținut un rol cheie în regiune, în calitatea sa de principală poartă de intrare a oficialilor europeni și a participanților la Summitul informal al șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană, desfășurat în 9 mai 2019 la Sibiu, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, precum și de gazdă a Ceremoniei oficiale de plecare a Sanctității Sale Papa Francisc, din data de 2 iunie 2019. În sezonul de iarnă 2019-2020 au fost operate pentru prima dată zboruri către o destinație de vacanță disponibilă de la Sibiu în perioada programului de iarnă, cu zbor direct Sibiu-Hurghada, Egipt.
2018
În aprilie 2018, se operează primul zbor direct pe ruta Sibiu – Bruxelles Charleroi, operat de compania aeriană Wizz Air. În mai 2018, Wizz Air anunță lansarea rutei Sibiu – Tel Aviv de la Aeroportul Internațional Sibiu, începând cu data de 14 iulie 2018. În august 2018, se înregistrează un trafic record de pasageri la Aeroportul Internațional Sibiu, cu peste 85.000 de pasageri îmbarcați-debarcați într-o lună calendaristică.
2017
În luna decembrie 2017, s-a depășit pentru prima dată pragul de 500.000 de pasageri înregistrați la Aeroportul Internațional Sibiu într-un an calendaristic. În 27 noiembrie 2017, operatorul aerian Wizz Air anunță extinderea operațiunilor de la Aeroportul Internațional Sibiu și adăugarea celei de-a doua aeronave Airbus A320 la baza din Sibiu, începând cu iunie 2018.
Împreună cu cele cinci noi curse spre Basel, Bruxelles Charleroi, Copenhaga, Frankfurt Hahn și Paris Beauvais, precum și cu frecvențele adiționale pe patru rute deja operate, operatorul aerian va efectua începând cu luna iunie 2018 un total de 21 de zboruri. În 3 septembrie 2017, operatorul aerian Lufthansa a sărbătorit 10 ani de operațiuni la Aeroportul Internațional Sibiu, pe ruta Sibiu – München.
2016
În data de 19 august, compania Wizz Air își bazează prima aeronavă Airbus A320 la Sibiu și deschide cea de-a șaptea bază de operare în România. Wizz Air adaugă astfel patru noi destinații, respectiv Madrid, Memmingen, Milano și Nürnberg, rutelor Londra și Dortmund, deja operate de pe Aeroportul Internațional Sibiu. Noua bază de operare reprezintă o investiție notabilă, de aproximativ 100 milioane euro, inclusiv echipaj pentru noua aeronavă, format din 36 persoane.
2010
Este modernizată parcarea de 300 de locuri a aeroportului. În luna septembrie, Aeroportul Sibiu primește statutul de aeroport internațional, fiind al treilea aeroport din România care s-a bucurat de acest statut, în urma îndeplinirii condițiilor prevăzute de noua legislație internațională în domeniu.
2008
Sunt finalizate în mare parte lucrările de dezvoltare și modernizare.
2007
Încep lucrările de dezvoltare și modernizare a aeroportului.
1997
Începând cu luna august, Aeroportul Sibiu este reorganizat ca Regie Autonomă cu specific deosebit, sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu.
1992
Aeroportul este deschis traficului internațional de pasageri, primele destinații fiind Stuttgart și München.
1975
Devin operaționale clădirea Radar, împreuna cu instalațiile aferente.
1970
Se construiește pista betonată care are 2000 m lungime și 30 m lățime, cu acostamente de 7,5 m și capacitate portantă de 17 tone. De asemenea, se dă în exploatare balizajul pistei și dispozitivul luminos de apropiere, făcând posibilă exploatarea aeroportului și pe timp de noapte.
1959
Se dă în exploatare clădirea aerogării, compusă din parter, etaj, turn de control, sală de așteptare (cu o capacitate de operare de 50 pasageri pe flux de îmbarcare-debarcare) și o magazie de mărfuri.
1944
Se introduc cursele civile interne către București, Brașov, Deva, Oradea și Târgu-Mureș.
1943
Inaugurarea Aeroportului Sibiu pe locația actuală. Activitatea de zbor se desfășura pe o suprafață de 174 ha, pe un teren înierbat situat la vest de hotarul comunei Turnișor. Primele aeronave, de tip Lockheed, aparținând companiei Lares, efectuau zboruri pe rutele București – Sibiu – Arad și București – Sibiu – Oradea.
Evoluția numărului de pasageri al Aeroportului Internațional Sibiu din ultimii 25 de ani (2000-2024)
2000: 18.798
2001: 32.514
2002: 27.212
2003: 28.584
2004: 39.391
2005: 48.867
2006: 63.629
2007: 105.654
2008: 141.103
2009: 154.160
2010: 198.751
2011: 176.910
2012: 176.503
2013: 189.269
2014: 216.171
2015: 278.331
2016: 367.207
2017: 496.406
2018: 662.468
2019: 729.160
2020: 226.451
2021: 280.644
2022: 621.514
2023: 550.397
2024: 573.918
Total pasageri în perioada 2000-2024: 6.404.012