Calitatea aerului din Sibiu va fi monitorizată miercuri, 30 octombrie, de Agenţia pentru Protecţia Mediului, cu ajutorul unui laborator mobil. Acesta va fi postat pe DN1, lângă sensul giratoriu de la intrarea în comuna Șelimbăr. Măsurătorile vor avea loc între orele 10 și 16 și vor urmări influența traficului auto pe DN1 asupra aerului ambiental.
Laboratorul mobil din dotarea APM Sibiu este echipat cu instrumente pentru măsurarea concentraţiilor din aer pentru cei mai periculoşi poluanţi: dioxidul de sulf, oxizii de azot, monoxidul de carbon, ozonul, compuşi organici volatili (benzen, toluen, etil-benzen, meta şi para-xilen), pulberi în suspensie PM 10, precum şi a parametrilor meteo (temperatură, umiditate, presiune atmosferică, radiaţie solară, direcţia şi viteza vântului).
„Pentru o monitorizare cât mai exactă a poluanţilor din aer care exercită o serie de efecte negative, ne propunem să desfăşurăm activităţi suplimentare de identificare a nivelului de poluare, faţă de staţiile automate fixe de monitorizare a calităţii aerului. De asemenea, vom identifica şi alte locaţii în care există riscul ca populaţia să fie expusă în mod direct sau indirect la valori de poluare a aerului, care pot depăşi pentru o perioadă de timp semnificativă, valorile limită admise” afirmă directorul executiv Bogdan Gheorghe TRIF.
Măsurătorile pentru identificarea zonelor potenţial poluate cuprinse în planul de monitorizare pentru anul 2013 al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu sunt în conformitate cu Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.




