15.2 C
Sibiu
joi, iulie 10, 2025

Aproape 6 milioane de lei pentru reabilitarea energetică a Centrului Militar Județean Sibiu

Cele mai citite

Aleșii județeni vor dezbate, în ședința de joi a Consiliului Județean, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului „Renovare energetică a Centrului Militar Județean Sibiu” în vederea contractării, în cadrul Programului Regiunea Centru (PR Centru) 2021 – 2027.

Valoarea totală a investiției este de 5.677.491,58 lei (TVA inclus), iar durata de execuţie a lucrărilor este de 12 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor. 

Confort tehnic și de siguranță

Programul Regiunea Centru (PR Centru) 2021-2027 își propune continuarea viziunii strategice privind dezvoltarea regiunii, completând direcțiile, acțiunile și prioritățile din Programul de Dezvoltare Regională (PDR) 2014 – 2020 implementate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 și alte programe naționale. Astfel, se urmărește ca Regiunea Centru să devină o regiune mai curată, atractivă pentru locuitorii săi și turiști, cu o economie competitivă bazată pe cunoaștere și inovare în care grija pentru mediu și utilizarea rațională și durabilă a resurselor să fie o prioritate.

Aceste măsuri răspund nevoilor identificate prin Planul de Dezvoltare Regională Centru 2021-2027 și sunt în concordanță cu prioritățile europene și naționale. În cadrul acestui apel, Consiliul Județean Sibiu, în calitate de proprietar al infrastructurii, a depus spre finanțare proiectul „Renovare energetică a Centrului Militar Județean Sibiu”, în vederea renovării aprofundate a clădirii în cauză.

Astfel, Consiliul Judeţean Sibiu ca beneficiar al acestui proiect, vizează îmbunătăţirea performanţei energetice a clădirii Centrului Militar Județean Sibiu, prin reducerea consumului de energie, a emisiilor de carbon şi extinderea utilizării surselor regenerabile de energie, îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru toţi utilizatorii prin îmbunătăţirea confortului termic, a condiţiilor de igienă, a siguranţei şi calităţii aerului, toate acestea fiind în acord cu principiile strategice stabilite la nivel UE în domeniul eficienţei energetice.

Centrul Militar Județean Sibiu (corpul de clădire C1-clădire administrativă și social-culturală), situat în municipiul Sibiu, str. Nicolae Olahus, nr.1, are conform documentației tehnico-economice la faza DALI, o suprafață construită la sol de 345,15 mp, o suprafață desfășurată de 1037,55 mp și un regim de înălțime de P+E+M.

Obiectivul investiției

Prin renovarea energetică a clădirii Centrului Militar Județean Sibiu se propun lucrări de intervenție, care au ca și obiectiv reducerea consumului de energie primară și a emisiilor de CO2, dar și a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire. Obiectivul general al proiectului îl constituie promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul infrastructurilor publice aflate în proprietatea Consiliului Județean Sibiu.

Obiectul specific al proiectului îl constituie reabilitarea termică aprofundată și eficientizarea energetică a clădirii Centrului Militar Județean al judetului Sibiu cu suprafata construită desfășurată de 1037,55 mp, în vederea realizării unei economii de energie primară de peste 60% (conform auditului energetic realizat reducerea consumului de energie primară totală este de 73,79%).

Rata de cofinanțare din partea Uniunii Europene este maxim 85% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), la care se adaugă maxim 13% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, ce reprezintă rata de cofinanțare din bugetul de stat (BS) și minim 2% din valoarea cheltuielilor eligibile reprezintă contribuția solicitantului. Ca prim pas în realizarea proiectului, Consiliul Județean Sibiu a încheiat contractul de servicii de proiectare cu societatea 2 GMG Construct SRL Cluj-Napoca, pentru realizarea documentației tehnico-economică – faza DALI pentru proiectul „Renovare energetică a Centrului Militar Județean Sibiu”, respectiv documentație tehnico-economică faza DALI pentru eficientizarea energetică a clădirii în cauză. Astfel, ca urmare a contractului de prestări servicii susmenționat, Prestatorul (Societatea 2 GMG Construct SRL Cluj-Napoca) a realizat documentația tehnico-economică la faza DALI, și au rezultat următorii indicatori tehnico-economici:

Indicatori tehnici

Suprafață construită la sol = 345,15 mp; Suprafață desfășurată = 1037,55 mp

Indicatori economici: – Valoarea totală a investiției este de 5.677.491,58 lei (TVA inclus).

Durata de execuţie a lucrărilor este de 12 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor.  

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

VIDEO. Începe Raliul Sibiului Bilstein, a 10-a ediție, în noul format. Superspeciala din Piața Unirii, premiera ultimilor ani 

Horațiu Baltador, organizatorul Raliului Sibiului Bilstein 2025, a declarat, astăzi, în cadrul conferinței de presă, că speră ca ediția...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect