19.2 C
Sibiu
marți, august 9, 2022

Cătălin Baba: Universităţile cu programe slabe primesc mai puţini bani din 2012

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

Ierarhizarea programelor de studii reprezintă o imagine reală a universităţilor, iar din 2012 fondurile alocate instituţiilor de învăţământ superior vor viza în primul rând calitatea, programele slabe primind mai puţini bani, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX secretarul de stat Cătălin Baba.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a publicat ierarhizarea programelor de studii. Potrivit autorităţilor, ierarhizarea programelor de studii reprezintă mai mult decât clasificarea universităţilor, este imaginea reală a fiecărei instituţii de învăţământ superior.
„Ierarhizarea programelor de studii este un pas extraordinar pentru atingerea unor standarde de calitate în învăţământul superior, în primul rând pentru angajator, care va şti cu ce fel de candidat are de-a face. Apoi, absolvenţii de liceu şi familiile acestora se vor orienta spre acele programe bine cotate. Nu în ultimul rând, universităţile vor fi interesate să perfecţioneze programele slabe, pentru că din 2012 statul nu va mai plăti decât calitatea”, a spus secretarul de stat pentru învăţământ superior, Cătălin Baba.
Rezultatele ierarhizării programelor de studii ale universităţilor acreditate din sistemul naţional de învăţământ din România sunt valabile pentru 2011-2012 şi sunt disponibile la adresa chestionar.uefiscdi.ro/docs/programe_de_studii.pdf.
Potrivit Hotărârii de Guvern 789/2011, ierarhizarea programelor de studii se realizează anual. Toate datele raportate de universităţi în vederea clasificării şi ierarhizării programelor de studii sunt disponibile la adresa chestionar.uefiscdi.ro/, fiind asumate de către rectori.
în cazul în care MECTS va constata că datele transmise de către instituţiile de învăţământ superior nu sunt reale, rectorul poate fi aspru sancţionat, potrivit Legii educaţiei.
Trei universităţi din cele 12 aflate în topul celor mai bune instituţii de învăţământ superior din România au toate programele de studii în categoria A. Este vorba despre Universitatea Politehnica Bucureşti, cu 11 programe în categoria A, Universitatea de Medicină şi Farmacie Bucureşti şi UMF Cluj-Napoca, cu toate cele trei domenii în acestă categorie.
După clasificare, 12 universităţi sunt în categoria universităţi de cercetare avansată şi educaţie. Este vorba despre: Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Universitatea Politehnica din Timişoara.
„Cu certitudine nu facem comparaţie între două universităţi medicale şi Universitatea din Bucureşti sau cu „Babeş-Bolyai”, care au mult mai multe domenii. Dar putem spune cu certitudine că unul dintre criteriile care au făcut departajarea între programele de studii a fost activitatea de cercetare ştiinţifică şi inserţia pe piaţa muncii. Apoi au fost luate în calcul şi ponderea numărului de studenţi şi de cadre didactice în programele bune”, a mai spus secretarul de stat.
Universitatea din Bucureşti are 25 de domenii, dintre care doar trei nu sunt în categoria A. Este vorba despre ingineria sistemelor de calcul şi tehnologia informaţiei (D), ştiinţe administrative (B) şi psihologie (B).
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca are 37 de domenii, opt fiind în alte categorii decât A. Printre ele se numără muzică şi tehnologia informaţiei (E), educaţie fizică şi sport (C), ştiinţe ale educaţiei, marketing, cibernetică, statistică şi informatică economică, finanţe şi inginerie chimică.
Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi are 30 de domenii, dintre care 17 în categoriile B, C şi una în E.
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi are trei domenii în categoria B şi zece în A, Universitatea Tehnică din Cluj are şapte domenii în categoria A şi şase în B şi C, iar Universitatea Politehnica Timişoara are 11 domenii în categoriile B şi C şi şase în A.
ASE are un singur domeniu, respectiv drept, în categoria D, celelalte nouă fiind în categoria A, iar UMF Iaşi are trei domenii medicale în A şi inginerie industrială în B.
Potrivit specialiştilor, categoriile A şi B sunt într-o oarecare măsură mai apropiate, dar între celelalte sunt diferenţe mai mari.
„Cred că ierarhizarea programelor de studii este adevărata oglindă a universităţii. Dacă o universitate are programe slabe, ea le poate îmbunătăţii, iar anul următor acestea să treacă într-o categorie superioară”, a adăugat secretarul de stat Cătălin Baba.

banner

 

Sursa: MEDIAFAX

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Poliția Locală a întocmit 89 de amenzi șoferilor care au parcat pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, fără a avea acest drept

Persoanele cu dizabilități din Sibiu au la dispoziție 208 locuri de parcare pe domeniul public al municipiului Sibiu, atât...
spot_img

Știri pe același subiect