15.2 C
Sibiu
vineri, iulie 4, 2025

Sibiu:Aproape 42.000 de elevi vor primi lapte şi corn după semnarea contractului cu o firmă din Alba

Cele mai citite

Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu au semnat, marţi, contractul pentru distribuirea laptelui şi cornului în judeţ cu o firmă din Alba care a câştigat licitaţia, urmând ca aproape 42.000 de elevi să beneficieze de aceste produse, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor CJ Sibiu, marţi s-a semnat contractul pentru distribuirea laptelui şi cornului în judeţ, după ce, luni, a expirat termenul în care se puteau depune contestaţii la licitaţia organizată de instituţie.
Licitaţia, finalizată în urmă cu aproximativ două săptămâni, a fost câştigată de societatea Albalact din judeţul Alba, care va furniza produsele lactate din cadrul programului. Albalact a încheiat, la rândul său, un subcontract cu firma sibiană Redal care va furniza cornurile şi biscuiţii.
Potrivit reprezentanţilor Compartimentului învăţământ din cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, în întreg judeţul, un număr de 41.966 de elevi vor beneficia de programul lapte-corn, valoarea contractului fiind de aproape 8 milioane de lei.
Elevii din zonele urbane şi cele rurale accesibile vor primi, zilnic, lapte şi corn, iar cei din zonele rurale îndepărtate vor primi bisăptămânal produse lactate şi biscuiţi.
Conform reprezentanţilor CJ Sibiu, procedura acordării acestor produse elevilor a fost mult întârziată de necesitatea respectării termenelor legale pentru organizarea licitaţiei, în primele trei săptămâni ale anului şcolar elevii din judeţul Sibiu nebeneficiind de acest program naţional.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

O firmă a intrat în grevă fiscală: refuză să mai plătească taxele către stat și a trimis angajații în concediu fără plată

O firmă din Târgu Mureș a declanșat o mișcare unică în România: a intrat începând cu 1 iulie oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect