Prefectul Constantin Trihenea a verificat stadiile fizice intermediare realizate la sfârşitul lunii octombrie la centura ocolitoare a Sibiului. Tronsonul 2 al centurii a atins stadiul fizic al tronsonului 1, prin asfaltarea în proporţie de 95%, întregindu-se astfel centura ocolitoare, cu 6 luni înainte de termen. Pe tronsonul 1 s-au recuperat întârzieri la pasajul de cale ferată din zona racordului cu tronsonul 2 şi pasajul din zona Compa. ,,În schimb, în ciuda eforturilor, nu s-a recuperat în întregime decalajul de la pasajul din zona ªelimbăr. În consecinţă, se va cere antreprenorului general să mobilizeze în continuare mai multe resurse şi forţe pentru atingerea stadiului fizic şi întregirea completă a căilor de rulare pe întreg traseul centurii ocolitoare”, se arată în mesajul prefecturii în urma vizitei în teren. Prefectul Constantin Trihenea a remarcat finalizarea sistemului rutier în zona drumului Ocnei (direcţia aeroport-sens giratoriu), fără rigole şi mobilier rutier precum şi deschiderea spre circulaţie a prelungirii străzii ªtefan cel Mare. ,,În aceste condiţii termenul de finalizare va fi respectat. Centura ocolitoare se finalizează în decembrie 2010”, este promisiunea prefectului. (C.P.)
Actualizat:
Centura ocolitoare se finalizează în decembrie 2010
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO/ALERTĂ DISPARIȚIE: Sibiancă de 30 de ani, căutată de familie și poliție
Polițiștii sibieni caută o femeie în vârstă de 30 de ani care a plecat, marți, într-o direcție necunoscută și...
Articolul precedent




