17.9 C
Sibiu
luni, iulie 4, 2022

Continental premiază performanţa!

Cele mai citite
banner continental
banner continental
banner continental

Continental Automotive Systems Sibiu recompensează studenţii care ating performanţe în cadrul Facultăţii de Inginerie ,,Hermann Oberth”. De-a lungul celor 4 ani de studiu, cunoştintele şi abilităţile studenţilor sunt evaluate atât de cadrele didactice, dar şi de Continental, principalul partener al Universităţii ,,Lucian Blaga”. Pe parcursul facultăţii studenţii pot urma programele de practică şi internship ale Companiei, cursurile opţionale predate de specialiştii Continental sau pot participa la numeroasele competiţii organizate de/sau în parteneriat cu Continental. În anul terminal, cei mai buni studenţi beneficiază de burse private de performanţă, în baza rezultatelor obţinute în cei 3 ani de studiu pe care i-au finalizat. Pe lângă rezultatele din timpul facultăţii, atât recomandările profesorilor, cât şi implicarea studenţilor în activităţile mai sus menţionate reprezintă factori decizionali. Continental Automotive Systems Sibiu îi susţine pe studenţi şi în ceea ce priveşte lucrările de diplomă. Studenţii îşi pot realiza lucrarea finală într-unul din departamentele companiei, primind suport atât din punctul de vedere al know-how-ului, fiind îndrumat de un angajat Continental, cât şi din punct de vedere financiar şi material, deoarece Compania pune la dispoziţie componentele şi aparatura necesare. Totodată, specialiştii Continental participă la susţinerea lucrărilor de diplomă din cadrul Facultăţii de Inginerie ,,Hermann Oberth”, urmărind aspectele teoretice şi practice ale proiectelor. La final, în urma realizării unui clasament, cel mai bun student al fiecărei specializări tehnice este premiat de către Continental. Cu o cifră de afaceri de 30,5 miliarde de euro în 2011, Continental se numără printre cei mai importanţi furnizori pentru industria auto la nivel mondial. Cu produsele sale din domeniul sistemelor de frânare, al sistemelor şi componentelor de propulsie şi de rulare, instrumentare, soluţii infotainment, sisteme electronice pentru autovehicule, anvelope şi produse tehnice din elastomeri, Continental îşi aduce contribuţia la siguranţa deplasărilor şi la protecţia climei. În plus, Continental este un partener competent în comunicarea auto interconectată. Pentru Continental lucrează în prezent în jur de 164.000 de angajaţi în 46 de ţări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Filippo Fiorelli a câştigat prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului

Rutierul italian Filippo Fiorelli (Bardiani CSF Faizane) a câştigat prima etapă a Turului ciclist al Sibiului, desfăşurată duminică pe...
spot_img

Știri pe același subiect