Este oficial: Începe licitaţia pentru centura Mediaşului

Cele mai citite

Veste excepțională pentru toţi medieşenii și nu numai. În mai puțin de o lună va începe licitaţia pentru realizarea centurii ocolitoare a oraşului. Anunţul a fost făcut de senatorul medieşean Viorel Arcaş la Antena 1 Sibiu. Arcaș a menționat că licitaţia este pentru proiectare şi execuţie, iar câştigătorul urmează să se ocupe şi de construcţia variantei ocolitoare a municipiului. De altfel, Guvernul României a aprobat în luna decembrie a anului trecut indicatorii tehnico-economici pentru centura ocolitoare a municipiului Mediaş. În același lună a fost anunţat şi faptul că în 2014 va fi demarată licitaţia pentru desemnarea societăţii care se va ocupa de această investiţie.

„Chiar zilele trecute am discutat cu domnul ministru Şova şi mi-a spus că în aceste zile este împărţit bugetul pentru variante ocolitoare, pentru autostrăzi, pentru tot. În luna martie vor demara procedurile pentru licitaţia proiectului centurii ocolitoare a municipiului Mediaş. La centura din municipiul Mediaş licitaţia va fi pentru proiectare şi execuţie. Nu pot să spun exact când vor începe lucrările efective, pentru că ştiţi problemele legate de birocraţie, de licitaţie, de contestaţii. După ce vom trece de această etapă de birocraţie, vor începe efectiv şi lucrările. Important este să începem lucrările şi atunci sigur vor fi finalizate, pentru că am trecut de etapa promisiunilor”, a spus senatorul medieşean Viorel Arcaş la Antena 1 Sibiu.

Locuri de muncă

 

 

 

spot_img
Ultimele știri

Admitere liceu 2026: Încep înscrierile la liceu. Actele necesare pentru dosar și calendarul complet

Aproape 119.500 de elevi admiși în prima etapă de Admitere liceu 2026 trebuie să își confirme locul în perioada...

Știri pe același subiect