La Casa de Cultură a studenţilor începe de joi, 3 noiembrie Festivalul Studenţesc de Dans. Aflat la cea de-a opta ediţie, festivalul organizat sub fub formă de competiţie reuneşte pe scena de la Sibiu formaţii studenţeşti ce au trecut de preselecţia din centrele universitare pe care le reprezintă. Un număr de maxim două formaţii din centrele universitare Alba-Iulia, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Piteşti, Petroşani, Timişoara şi Sibiu se întrec pentru a câştiga Trofeul şi simpatia publicului. Primele două seri ale evenimentului sunt dedicate competiţiei. Concursul este organizat pe cinci secţiuni (ansambluri, formaţii, grupuri, duete, solo) şi nouă genuri – Dans Clasic, Dans Modern, Dans de Caracter, Show Dans Sportiv, Dans cu temă impusă (programate în prima seară de concurs) şi – Dans Contemporan, Jazz-Dance, Show-Revue, Street-Dance (programate în a doua seară de concurs). Ultima seară a festivalului include Gala premianţilor şi spectacolul de teatru-dans „Ultima îmbucătură din… Dragoste” susţinut de Compania de dans Microbis. Pornind de la scene istorice, Hugo Wolff, cel care semnează coregrafia acestui spectacol, a transpus în dans momente din istoria neagră a Europei. Compania de Dans Microbis prezintă o creaţie construită într-un „lagăr al morţii”, o poveste de dragoste şi ură istorisită prin dans şi muzică. Intrarea la Festival este liberă. (R.B.)
Actualizat:
Festivalul Studenţesc de Dans la cea de-a opta ediţie
Cele mai citite
Ultimele știri
Propunere de ULTIMĂ ORĂ: TOȚI SIBIENII să voteze pro sau contra jocurilor de noroc
Președintele Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu, Gabriel Tischer, propune o consultare publică extinsă pe subiectul păcănelelor.Concret, Tischer își...
Articolul precedent
Articolul următor




