4.1 C
Sibiu
vineri, decembrie 6, 2024

FOTO: A fost semnat contractul. Creșă și grădiniță nouă în Sibiu

Cele mai citite

Primarul Sibiului a semnat joi, 14 noiembrie contractul pentru execuția lucrărilor de construcție a unei creșe și grădinițe lângă Școala gimnazială nr. 12, din Piața Cluj.

Contractul are o valoare de 15 milioane de lei.

Clădirea cu subsol, parter și etaj va fi construită pe un teren în suprafață de 632 de mp situat între str. Timișoara și Piața Cluj. Imobilul va avea o suprafață desfășurată de aproximativ 1.650 mp în care vor fi amenajate:

-Subsolul, care va fi rezervat bucătăriei, spălătoriei și spațiilor tehnice

La parter va funcționa creșa, cu 3 săli de grupă, fiecare cu câte un vestiar și un grup sanitar, o zonă multifuncțională cu oficiu pentru servirea mesei și o zonă filtru, ce va include un spațiu destinat depozitării cărucioarelor, izolatorul cu grup sanitar și cabinetul medical.

-Etajul va fi destinat grădiniței, cu 3 săli de clasă, grupuri sanitare și vestiare, precum și o zonă multifuncțională cu oficiu pentru servirea mesei.

-În curte se vor amenaja spații verzi, alei și un loc de joacă.

Prin acest proiect se vor amenaja și rețelele de utilități în clădire: apă și canalizare, gaz, instalații sanitare și iluminat cu LED.

Încălzirea se va realiza mixt, prin radiatoare, încălzire în pardoseală și ventiloconvectoare de tavan. Răcirea în sezonului cald se va face prin aceste ventiloconvectoare.

Apa caldă va fi asigurată cu ajutorul a 10 panouri solare, iar energia electrică va fi asigurată prin panouri fotovoltaice montate pe terasa clădirii.

Clădirea va fi dotată și cu un sistem BMS (Building Management System) ce va monitoriza calitatea aerului interior, confortul termic, consumul de energie, apă rece și apă caldă din clădire, în scopul reducerii consumurilor.

Investiția totală în acest obiectiv se ridică la 25,7 milioane de lei, din care 17 milioane de lei sunt fonduri asigurate din bugetul local, iar 8,7 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile obținute de Primăria Sibiu în cadrul Programului Regiunea Centru pentru cheltuielile eligibile.

Vor rezulta 30 de locuri noi în creșă și 60 de locuri în grădiniță. Termenul de execuție a lucrărilor este de 14 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor pe care îl vom transmite constructorului”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

VIDEO: Klaus Iohannis: Eu rămân în mandat până când noul președinte va depune jurământul

Președintele Klaus Iohannis a susținut vineri seara o declarație de presă după ce CCR a anulat alegerile prezidențiale.Vă prezentăm...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect